main logo
5042

Blocul ars din Durlești, inundat după ploile din ultimele zile: Ce spun locatarii

Blocul de locuințe din orașul Durlești, afectat de incendiu la data de 16 mai curent, este inundat din cauza ploilor din ultimele zile. Potrivit locatarilor, apa ajunge de la etajul nouă până la primul.

Blocul ars din Durlești, inundat după ploile din ultimele zileColaj: Știri.md

„Sunt deja 10 zile după incendiu, iar noi așa și nu avem acoperiș. Ploaia ne inundă pe toți”, a scris autorul videoului, transmite Știri.md.

„Din cauză că nu avem acoperiș, etajul nouă este plin cu apă și apa curge la etajele de jos. Toți avem pagube. Ajunge chiar și la cei de la primul etaj”, a mai scris el.

„Doamne ferește”; „Unde e guvernarea?”; „Săraca lume”; „Ce este cu guvernarea noastră?”, au scris internauții în comentarii.

Amintim că incendiul a izbucnit vineri seara, 16 mai, la o mansardă de pe strada Tudor Vladimirescu din Durlești. Flăcările au distrus în jur de 1.500 de metri pătrați din acoperișul blocului, iar 15 apartamente cu două niveluri de la mansardă au fost grav afectate.

Mansarda a fost construită ilegal. Concluzia aparține Comisiei create în cadrul Primăriei orașului, iar construcția nu figurează nici în Cadastrul bunurilor imobile. Acoperișul mistuit de flăcări va fi reparat provizoriu de Ministerul Infrastructurii. Totodată, familiile afectate de incendiu vor primi din partea Guvernului un ajutor inițial de 10.000 de lei.

Ieri, 26 mai, Comisia pentru Situații Excepționale a decis alocarea a peste 1,2 milioane de lei pentru construcția unui acoperiș provizoriu la blocul de locuințe afectat de incendiul din Durlești. Informația a fost confirmată de Galina Comendant, șefă de cabinet la Ministerul Mediului.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării