Grup de experţi: Distrugerea naturii, o ameninţare pentru omenire
Mesajul lansat luni, la Paris, în deschiderea unei reuniuni mondiale pentru biodiversitate este foarte clar: distrugerea naturii ameninţă omenirea "cel puţin la fel de mult" ca încălzirea climei şi merită, deci, o atenţie la fel de mare din partea comunităţii internaţionale pentru a evita impacturile devastatoare, relatează AFP.
Oameni de ştiinţă şi diplomaţi din peste 130 de ţări s-au reunit, până sâmbătă, la Paris, pentru a adopta prima evaluare mondială a ecosistemelor realizată pe plan global după o pauză de aproape 15 ani, considerată un inventar sumbru al naturii, care este vitală pentru omenire.
"Dovezile sunt incontestabile: distrugerea de către noi a biodiversităţii şi a serviciilor ecosistemice a atins niveluri care ameninţă bunăstarea noastră cel puţin la fel de mult ca modificările climatice provocate de către om", a declarat Robert Watson, preşedintele Platformei interguvernamentale ştiinţifice şi politice pentru biodiversitate şi servicii ecosistemice (IPBES).
Grupul de experţi a lucrat timp de trei ani la redactarea unui raport de 1.800 de pagini, care ar trebui să devină o veritabilă referinţă ştiinţifică în domeniul biodiversităţii, la fel cum sunt considerate rapoartele GIEC în domeniul climei.
Deşi termenul de "biodiversitate" pare uneori abstract, el vizează toate speciile animale şi vegetale care trăiesc pe Terra, inclusiv pe o specie care se pune pe sine în pericol distrugând natura: omul. Iar omul nu poate să trăiască fără această natură, care îi aduce servicii inestimabile, de la insectele polenizatoare, la pădurile şi oceanele care absorb dioxidul de carbon şi îi furnizează medicamente şi apă potabilă.
La fel ca în cazul discuţiilor despre climă, "această lună aprilie a anului 2019 poate să marcheze un 'punct de cotitură parizian' similar pentru biodiversitate şi contribuţiile aduse de natură populaţiilor umane", a declarat Robert Watson.
Mulţi experţi speră că această evaluare va reprezenta un preludiu pentru adoptarea unor obiective ambiţioase în cadrul reuniunii din 2020 din China pentru diversitate biologică (COP15) la care vor participa statele membre ale ONU.
Aproape niciunul dintre cele 20 de obiective anterior definite pentru 2020, care vizează "o viaţă în armonie cu natura" până în 2050, nu va fi atins, potrivit proiectului de sinteză al acestui nou raport, obţinut de jurnaliştii de la AFP. Proiectul va fi discutat, amendat şi adoptat pe articole de delegaţii participanţi la reuniunea de la Paris, înainte de publicarea sa oficială pe 6 mai.
"Patrimoniul mondial al mediului înconjurător (...) este pe cale să fie alterat la un nivel fără precedent", avertizează acest text.
Un sfert dintre cele 100.000 de specii evaluate - o parte minimală din cele 8 milioane de specii estimate pe Terra - sunt deja ameninţate cu dispariţia, sub presiunile exercitate de agricultură, pescuit, vânătoare şi modificări climatice.
Însă "o accelerare rapidă iminentă a ratei de extincţie a speciilor" este aşteptată de oamenii de ştiinţă, potrivit proiectului acestui raport. Iar alte specii, al căror număr a fost estimat între 500.000 şi 1 milion, ar urma să devină la rândul lor ameninţate cu dispariţia, inclusiv "multe în deceniile următoare".
Aceste prognoze concordă cu avertismentele lansate de mai mulţi ani de oamenii de ştiinţă, marcând debutul "celei de-a şasea extincţii în masă", prima declanşată după apariţia omului pe Terra.
"Acest raport fundamental va reaminti fiecăruia dintre noi o constatare plină de adevăr: generaţiile actuale au responsabilitatea de a lăsa moştenire generaţiilor viitoare o planetă care nu este iremediabil avariată de activităţile umane", a declarat Audrey Azoulay, directorul general al UNESCO, organizaţia care găzduieşte această reuniune.
"Ştiinţa ne spune ceea ce cunoştinţele noastre tradiţionale ne semnalau de decenii: Terra este pe cale să moară", a declarat Jose Gregorio Mirabal, preşedintele COICA, instituţie ce reuneşte organizaţiile indigenilor din bazinul amazonian.
"Îndemnăm într-o manieră urgentă comunitatea globală să semneze acord internaţional pentru natură, pentru a restaura cât mai rapid posibil jumătate din lumea naturală", a adăugat el, în contextul în care acest raport mondial ţine cont, pentru prima dată, de cunoştinţele, problemele şi priorităţile populaţiilor indigene.
Textul evidenţiază o legătură foarte clară între cele două ameninţări majore, încălzirea climei şi distrugerea naturii, identificând anumite cauze similare, în special practici agricole şi despăduriri, vinovate pentru cel puţin un sfert din totalul emisiilor de CO2, dar şi pentru gravele daune directe provocate ecosistemelor.
Însă, ţinând cont de amploarea reformelor ce trebuie implementate, care ar necesita o veritabilă transformare a stilului de viaţă al oamenilor pe o planetă tot mai populată, factorii de rezistenţă riscă să fie încă şi mai puternici decât cei care s-au manifestat deja în lupta împotriva modificărilor climatice.