R. Moldova obține o nouă medalie la Campionatul European de Haltere
Ion Badanev, discipol al Liceului Republican cu Profil Sportiv, a cucerit medalia de bronz la Campionatul European de Haltere pentru seniori, desfășurat în aceste zile la Chișinău.

Sportivul din țara noastră a obținut medalia la proba aruncat, la categoria de greutate 61 kg, cu un rezultat de 152 kg. Totodată, la proba smuls, acesta s-a clasat pe locul V, cu un rezultat de 123 kg, iar la total (275 kg) a ocupat poziția a IV-a în clasamentul general, transmite Știri.md cu referire la moldpres.md.
Aceasta este cea de-a patra medalie obținută de lotul național la ediția curentă a Campionatului European, după cele trei distincții cucerite de Dan Secrieru în cadrul categoriei 55 kg.
Campionatul European la Haltere pentru seniori este organizat pentru prima dată în Republica Moldova. Competiția se desfășoară în perioada 12-21 aprilie 2025 la Arena Chișinău. La Campionat participă circa 400 de sportivi din 41 de țări.