main logo
465

Moldova a remizat în partida cu Belarus. Spiridon: Jucăm până la sfârşit

Echipa națională de fotbal a Republicii Moldova a remizat la Minsk cu cea a Belarusului într-o partidă din etapa a patra a Ligii Națiunilor, scor alb, 0-0.

Moldova a remizat în partida cu Belarus. Spiridon: Jucăm până la sfârşitMoldova a remizat în partida cu Belarus. Spiridon: Jucăm până la sfârşit

În urma acestui rezultat, tricolorii mai păstrează doar șanse teoretice de calificare în faza următoare a competiției, transmite Știri.md cu referire la Publika.md

Discipolii lui Alexandru Spiridon au avut câteva ocazii de a înscrie, însă au avut ghinion la faza de finalizare.

Cea mai mare şansă să marcheze a avut-o Vitalie Damaşcan , care a trimis mingea în bara porţii echipei gazdă.

"Faza finală, din păcate nu ştiu. Nu mi-a ieşit să marchez. Am creat ocazia, însă nu ştiu de ce. Am vrut să marchez. Am vrut să-mi ajut echipa. Cred că echipa a arătat un meci destul de frumos, spectaculos, cu ocazii, toţi băieţii au luptat. Cred că ne-am dăruit toţi la maxim", a spus Vitalie Damaşcan, atacantul naţionalei Moldovei.

Şi belaruşii au ratat câteva ocazii monumentale de a marca pe final, dar unul din cei mai buni jucători ai echipei noastre a fost Alexei Koșelev. Portarul de 24 de ani și-a salvat în mai multe rânduri echipa.

Selecţionerul Alexandru Spiridon pare să se fi resemnat cu faptul că echipa naţională nu îşi va îndeplini obiectivul.

"Jucăm până la urmă. Şansele sunt aproape de zero, dar jucăm până la sfârşit. Mai avem două meciuri. Trebuie în primul rând să ne luăm revanşa în faţa Luxemburgului în faţa căruia am pierdut catastrofal. Acum nu depinde nimic de noi. Noi trebuie să ne facem datoria. Trebuie să luăm aceste şase puncte care sunt puse la bătaie şi să ne gândim ce facem mai departe", a spus Alexandru Spiridon, selecţionerul Moldovei.

"Cred că am făcut un meci bun. Ceea ce ne-a lipsit în ultimii 15 metri a fost să marcăm. Rămâne să luptăm la meciurile care au rămas, să obţinem maxim de puncte şi la urmă vom vedea", a spus Artur Ioniţă, mijlocaşul selecţionatei Moldovei.

De partea cealaltă, belaruşii au rămas dezamăgiţi de egalul cu reprezentativa ţări noastre, însă au şanse mult mai mari decât tricolorii la calificarea în faza eliminatorie a Ligii Naţiunilor.

"Din punct de vedere strategic am cedat primul loc în grupă, însă noi ne mai aflăm în cursa pentru primul loc. Mai avem două meciuri de disputat. Totul depinde de noi. Nu cred că a avut loc vreo tragedie. Nu am câştigat, dar am obţinut un punct şi mergem mai departe", a spus Iuri Kendîş, mijlocaşul naţionalei Belarusului.

În celălaltă partidă a grupei a 2-a a Ligii D, Luxemburgul a dispus pe teren de propriu de San Marino cu scorul de 3-0. Golurile gazdelor au fost marcate de David Turpel, Danel Sinani și Vincent Thill.

Luxemburgul este, în aceste condiţii, noul lider al grupei, cu 9 puncte la activ.

Moldova va juca următoarea partidă din Liga Naţiunilor pe 15 noiembrie în deplasare cu San Marino, iar trei zile mai târziu, în ultima etapă din grupă, va întâlni Luxemburgul la Chişinău.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării