main logo
2179

Clădirea de pe strada Moscovei din Bălți, în paragină. Ce spun oamenii

Au trecut mai bine de doi ani de când clădirea avariată de pe strada Moscovei nr. 11 a trecut în gestiunea municipiului Bălți.

Clădirea de pe strada Moscovei din Bălți, în paragină. Ce spun oameniiFoto: nordinfo.md

Cu toate acestea, autoritățile nu au întreprins încă acțiuni concrete pentru a schimba această imagine dezolantă din centrul orașului. Unde mai pui că și drumul este ciuruit, transmite Știri.md cu referire la nordinfo.md.

„Nu e prea bine, e centrul orașului. Ar trebui cineva să o cumpere, să facă ceva cu ea, să arate mai frumos.”

„E dezordine absolută. Am fost la Soroca, unde străzile sunt mult mai bune și mai frumoase decât la noi în Bălți. Aici este parcul pentru copii și alături această clădire și asemenea străzi. Poate să demoleze construcția, ce gândesc autoritățile”, au spus locuitorii din Bălți.

Acum doi ani, autoritățile de atunci declarau că această construcție va fi demolată, dar nimic nu s-a întâmplat. Clădirea care a fost transformată în adăpost pentru boschetari și gunoiște, rămâne o pată în apropiere de instituții importante precum Judecătoria Bălți, Direcția Situații Excepționale și Biroul de Migrație și Azil.

„Mai ales când mergem în instanță și ne parcăm mașina aici, vă dați seama că nu e comod, nici trotuarul nu este ok. Cel puțin, în ultimii cinci ani este așa”, a menționat o femeie.

Șeful Direcției proprietate municipală și relații funciare declară că a fost înaintat un demers către Agenția Servicii Publice cu privire la înregistrarea pământului pe numele primăriei.

„Acum, acest lot este supus delimitării masive în baza hotărârii de guvern nr.80. Primăria întreprinde toate măsurile pentru ca acest bun imobil, în timpul apropiat, să capete o nouă înfățișare. Totodată, la începutul anului a fost publicat un anunț despre intenția primăriei de a atrage investitori pentru un parteneriat public, inclusiv și în privința acestui imobil”, a explicat Veaceslav Fusu, șef Direcția proprietate municipală și relații funciare.

O intenție a primăriei ar fi construcția unei parcări multietajate pe acest teren.

Cât despre reparația străzii cu pricina, primarul de Bălți a răspuns prin intermediul serviciului de presă că:

„În prezent, majoritatea drumurilor din Bălți nu se află în cea mai bună stare. Acum lucrăm la reparația drumurilor pe care circulă transportul public. Vom ajunge și la strada Moscovei.”

Fosta școală profesională a rămas abandonată acum două decenii. De atunci, nici strada Moscovei nu a mai fost reparată.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării