main logo
871

Vodă: Moldova sprijină eforturile de stingere a incendiilor în Grecia

Republica Moldova continuă să contribuie la misiunile internaționale de intervenție în caz de dezastre, a declarat, în cadrul unei conferințe de presă, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă. Potrivit acestuia, un nou exemplu este implicarea pompierilor moldoveni în misiunea de stingere a unui incendiu de vegetație din zona Nafpaktos, Grecia, care a afectat aproximativ 20 de hectare.

Vodă: Moldova sprijină eforturile de stingere a incendiilor în GreciaColaj: Știri.md

Daniel Vodă a menționat că echipa detașată din cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU) a acționat în condiții dificile, în strânsă cooperare cu autoritățile elene, transmite Știri.md.

„Intervenția rapidă și coordonată a permis localizarea și stingerea focarului, prevenind extinderea incendiului. Această acțiune reflectă pregătirea și angajamentul constant al autorităților moldovene în sprijinul partenerilor noștri europeni”, subliniază Daniel Vodă.

Purtătorul de cuvânt al Executivului susține că misiunea se desfășoară sub egida Mecanismului de protecție civilă al Uniunii Europene și reconfirmă disponibilitatea Republicii Moldova de a contribui la eforturile colective de salvare a vieților și protejare a mediului.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării