main logo
2237

Visul unei bătrâne care vrea să-și transforme casa moștenită în muzeu

În satul Boghiceni, raionul Hâncești, o casă de lut veche de aproape două secole păstrează vie amintirea unei familii și a unei epoci demult apuse. Larisa Bodiu de 77 de ani, moștenitoarea locuinței, visează să o transforme în muzeu, însă lipsa unui ajutor, dar și a banilor, o face să creadă că nu-și va mai realiza proiectul. Construită cu munca mamei și a bunicii sale, casa a devenit un punct de reper al satului.

Visul unei bătrâne care vrea să-și transforme casa moștenită în muzeuFoto: imagine simbol

„Pereții acestei case spun povești vechi de peste două secole. Casa i-a rămas Larisei Bodiu după moartea părinților. Ea se gândește să o transforme într-un muzeu, deși spune că poate e prea târziu", spune Paula Bejenari, reporter Jurnal TV, transmite Știri.md.

„Casa este construită deja de 200 de ani. Acuș deja are 200 de ani. A trăit bunica, străbunica și mama mea. Tatăl meu a fost dus la război. A venit bolnav, a decedat și noi am rămas fără tată, iar mama ne-a crescut pe noi la casa asta", menționează Larisa Bodiu, proprietara casei.

Chiar dacă locuința e veche, culoarea autentică a casei s-a păstrat până în ziua de azi. Larisa Bodiu spune că mama ei a depus mult efort și suflet în această locuință.

„Ea e făcută, vă spun drept, din lut și este tencuită. Din lut și din lemn. Toată este din lemn. Piatră puțin, ce are doar în jur. Dar drept este din lut, cu mâinile făcute de mama mea și de bătrână începută și de mama terminată. S-a păstrat cred că, cu curățenia, cu varul, cu lipitul. Mama unde vedea că oleacă cade, lipea, ca să se mențină. Acoperișul e din stuf. A schimbat mama de două ori stuful că se fărâma", zice Larisa Bodiu.

Femeia a dorit să transforme această casă într-un muzeu, pentru a fi parte din istoria satului Boghiceni, dar nu a beneficiat de vreo susținere.

„Noi am vrut să o păstrăm, nu am putut, nu a fost posibil de păstrat.De vreo cinci ani e singură, dar mama are vreo 14 ani de când a murit. Dacă nu am căutat-o, casa se duce, se risipește. Am vrut să facem muzeu... dar dacă nu am avut susținere de la nimeni. Noi nu am avut posibilitate să o susținem și asta e", a mai adăugat proprietara casei.

Pentru transformarea casei în muzeu, ar fi nevoie de investiții mari, însă Larisa Bodiu nu și le permite.

„Oleacă de cheltuială de bani, de muncă. Eu așa mă gândesc. Trebuie muncă, trebuie să ai cu cine, trebuie ajutor. Care poate cineva are oleacă de putere, poate să facă. Dar dacă de alde noi, de exemplu eu să fac, nici nu mă apuc. Aici trebuie bani, investiții. Ca amintire să rămână, din om în om, din neam în neam, așa mă gândesc eu că ar fi trebuit", a spus Larisa.

Din casa mamei, Larisei Bodiu i-au rămas câteva țoluri, stative, ștergare, dar și mobilă veche. Ea spune că vrea să le păstreze, dar nu știe ce anume va face cu ele.

„Să o avem ca amintire. Am vrut să o păstrăm, să o facem ca amintire, să vedem ca să nu rămână așa. Spuneam, eu ca eu..anii deja, copii mei, nepoții, strănepoții, dar dacă posibilitatea nu ne-a lăsat.. Foarte multe lucruri, le-am păstrat, dar nu știu ce o să fac cu ele. O să vedem. Vrem să le păstrăm. Eu tot ce văd de la mama, tot păstrez. Tot vorbesc, acesta e de la mama și mă doare oleacă sufletul de la...", zice proprietara.

Femeia se bucură că de fiecare dată când ajung pe aici oameni din alte sate, sau chiar turiști de peste hotare, toți fotografiază această casă și se interesează de istoria ei.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării