main logo
742

Vernisajul Vinului 2025: Vor fi prezentate 30 de produse viticole noi

Vernisajul Vinului – eveniment emblematic al sectorului vitivinicol – va aduna pe aceeași platformă 43 de vinării, care produc vinuri cu Indicație Geografica Protejată (IGP).

Vernisajul Vinului 2025: Vor fi prezentate 30 de produse viticole noiImagine simbol

Potrivit Oficiului Național al Viei și Vinului, la cea de-a XXIII-a ediție a evenimentului vor fi lansate 30 de vinuri noi, vor fi prezente și oferite spre degustarea peste 100 de produse vinicole cu Indicație Geografica Protejată (IGP), dar și peste 100 spumante premium, transmite Știri.md.

Ediția curentă coincide cu cea de-a zecea aniversare de la producerea primului vin cu Indicație Geografica Protejată (IGP) - un moment important pentru sectorul vinicol și pentru recunoașterea standardelor de calitate, care au propulsat Vinul Moldovei pe cele 70 de piețe internaționale.

Mai mult, oaspeții evenimentului vor avea ocazia să deguste și să cunoască peste 80 de vinuri, spumante și divinuri, care au fost distinse la competiții internaționale de renume precum:

  • Mundus Vini 2025,
  • Berliner Wine Trophy 2025
  • Effervescents du Monde 2024
  • Cabernets du Monde 2024
  • Frankfurt Wine Trophy 2024
  • Concours Mondial de Bruxelles 2024
  • Challenge International du Vin 2024
  • Vinarium
  • IWSC Spirits,
  • Spirits Selection by Concours Mondial de Bruxelles
  • Sakura Japan Women’s Wine Awards
  • Berlin Wine Trophy
  • Oenoforum
  • Balkans International Wine Competition
  • Gilbert & Gaillard International Challenge
  • SMV Canada
  • Concours International de Lyon
  • London Wine Competition.

Vernisajul Vinului cu genericul „Origine și autentificitate. Zece ani de vin cu Indicație Geografica Protejată” va avea loc pe 16 mai 2025.

Tradițional, degustările desfășurate în cadrul Vernisajului Vinului vor avea loc după o formulă profesionistă, cu utilizarea tehnologiilor informaționale. Astfel, oaspeții vor avea ocazia să aleagă vinurile favorite, evaluându-le cu note pe platforma gustos.life. Vinurile care vor acumula cele mai multe puncte și aprecieri, vor primi distincțiile „Vernisaj în Alb” și „Vernisaj în Rose”.

Vernisajul Vinului este un eveniment select, dedicat promovării culturii și a consumului vinului de calitate în Republica Moldova, sub egida brandului de țară „Vinul Moldovei. Uimitor de bun”.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării