Variola Maimuței în Moldova: ANSP a declanșat o anchetă epidemiologică
În Republica Moldova a fost înregistrat primul caz de variola maimuței. Boala a fost confirmată la un cetățean care a venit din Statele Unite ale Americii la Chișinău, în interes de serviciu.

Specialiștii Agenției Naționale pentru Sănătate Publică au început o anchetă epidemiologică, transmite Știri.md cu referire la tvrmoldova.md.
Cetățeanul american a cerut asistență medicală la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase "Toma Ciorbă" din Chișinău, unde a și fost spitalizat cu suspecție de infecție cu variola maimuței. Au fost recoltate probe iar laboratorul Agenției Naționale pentru Sănătate Publică a confirmat boala.
Nicolae Furtună, șef, Direcția Prevenire și controlul bolilor transmisibile ANSP: „Dânsul a fost în contact la birou cu unul din colegii săi de serviciu și a contractat boala. Pacientul se află în staționar, primește tratamentul de suport, tratamentul simptomatic și în același timp este izolat. Starea pacientului este cu dinamică pozitivă și afirm asta pentru că ieri s-a început tratamentul, iar azi deja pacientul este afebril”.
Variola maimuței este o boală contagioasă întâlnită în mod special în Africa de Vest. Epidemiologii afirmă că nu provoacă mari complicații, iar mulți pacienți nici nu au nevoie de tratament.
Medicii impun totuși izolarea bolnavilor pentru a nu permite extinderea infecției. Simptomele variolei maimuței sunt de obicei febra, durerile de cap, ganglioni limfatici umflați, durerile musculare și erupțiile cutanate.
Nicolae Furtună, șef, Direcția prevenire și controlul bolilor transmisibile ANSP: „Este un eveniment de sănătate publică neobișnuit pentru că în condiții normale, variola maimuței se înregistrează în Africa. Infecția se transmite de la om la om relativ greu, este o infecție care tradițional se transmite printr-un contact strâns, apropiat. De multe ori transmiterea are loc prin intermediul obiectelor contaminate, contactul apropiat între o persoană sănătoasă și una bolnavă”.
Agenția Națională pentru Sănătate Publică are în stoc peste 2.800 de teste pentru stabilirea prezenței virusului. Organizația Mondială a Sănătății nu recomandă acum desfășurarea campaniilor în masă de vaccinare împotriva variolei maimuței.
Pentru a preveni infectarea, se recomandă spălarea mâinilor cu apă și săpun, evitarea contactului cu persoane care s-au infectat sau doar bănuiesc că sunt infectate.