Un tânăr din Ocnița a organizat un concert în memoria Mariei Cebotari la Viena
Sergiu Garabajii, un tânăr din satul Lipnic, raionul Ocnița, a organizat un concert omagial în memoria Mariei Cebotari la Viena. Evenimentul s-a desfășurat pe 9 iunie, ziua în care s-a marcat 115 ani de la nașterea sopranei.

„A fost despre oameni. Despre o comunitate reunită în respect și prețuire. Cel mai mult m-a emoționat interesul sincer și generos al atâtor instituții față de acest moment. Dar dincolo de toate, m-am simțit profund responsabil în fața memoriei celei care a plecat, dar care continuă să trăiască prin patrimoniul artistic lăsat lumii – Maria Cebotari. Evenimentul nu a fost doar o manifestare artistică, ci o reverență adusă valorilor ce transcend timpul. A fost, în esență, o pledoarie pentru o memorie vie, conștientă și colectivă”, a spus Sergiu Garabajii pentru portalul Edit Ocnița, transmite Știri.md cu referire la tvn.md.
La concert au evoluat colegii lui Sergiu, soprana Diana Alexe, mezzosoprana Samia Saleh, tenorul Yinxuan Dan, pianista Iulia Cusnir.
Sergiu Garabajii este doctorand al Academiei Naționale de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, membru al Uniunii Muzicienilor din Republica Moldova și stagiar în diplomație culturală la Viena.