main logo
2411

Un șofer s-a răsturnat cu mașina pe o stradă din Capitală

Un șofer s-a răsturnat cu mașina pe strada Voluntarilor din Capitală. Imaginile video de la fața locului au fost publicate pe rețelele de socializare.

Un șofer s-a răsturnat cu mașina pe o stradă din CapitalăImagine simbol

Potrivit martorilor, șoferul ar fi ieșit la depășire și ar fi tăiat calea unei alte mașini de trei ori înainte de accident, cu toate acestea se presupune că ar fi avut viteză excesivă, transmite Știri.md.

Ofițerul de presă a Direcției de Poliție a municipiului Chișinău, Svetlana Scripnic, a declarat că polițiștii au fost sesizați pe 12 aprilie la ora 18:46, precum că în mun. Chișinău, pe strada Voluntarilor, la intersecție cu strada Uzinelor, s-a produs un accident rutier, soldat cu pagube materiale. 

„Potrivit informațiilor primare obținute de la fața locului, s-a stabilit că șoferul unui autoturism de model Lancia, în vârstă de 69 ani, în timpul deplasării nu a ținut cont de situația rutieră ca rezultat a părăsit partea carosabilă și s-a tamponat într-un parapet de beton, apoi s-a răsturnat”, a declarat Svetlana Scripnic.

În urma accidentului, persoane rănite nu sunt, iar vehiculul a fost deteriorat tehnic.

Poliția continuă investigația pentru a stabili toate circumstanțele.


Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării