Un moldovean și un străin, prinși la vama Leușeni cu mărfuri nedeclarate
Un lot comercial de mărfuri, tăinuit cu intenția de transportare ilicită, a fost depistat ca urmare a controlului vamal în două microbuze.

Potrivit Serviciului Vamal, mărfurile au fost depistate de către funcționarii postului vamal Leușeni, după ce au supus verificărilor două unități de transport de model „Mercedes Sprinter”, ce se deplasau din România și Belgia, transmite Știri.md.
În cadrul controlului vamal, conducătorii mijloacelor de transport au declarat că transportă bunuri doar pentru uz personal, cu o valoare nesemnificativă. Verificările fizice detaliate însă au demonstrat contrariul.
Așadar, în mai multe spații ale unităților de transport au fost depistate mărfuri, în cantități comerciale, tăinuite cu intenția de a fi introduse ilicit în țară. Documentați sunt doi bărbați, un conațional în vârstă de 35 de ani și un nerezident în vârstă de 58 de ani.
Mărfurile au fost ridicate şi sunt pasibile confiscării, iar persoanele riscă să fie sancționate contravențional.