Un moldovean, rănit după atacul iranian cu rachete asupra Israelului
Un cetățean al Republicii Moldova a fost rănit și transportat la spital în urma atacului cu rachete din noaptea trecută asupra Israelului.

Potrivit informațiilor transmise de conaționali din Israel jurnaliștilor de la Unimedia.info, bărbatul a rămas blocat sub ruinele unei clădiri afectate de explozie, transmite Știri.md.
Soția acestuia a alertat autoritățile după ce nu a mai reușit să ia legătura cu el. În urma operațiunii de salvare, echipele de intervenție au reușit să-l localizeze, să-l elibereze și să-l transporte de urgență la spital.
Starea de sănătate a bărbatului nu este cunoscută în prezent. Totuși, informația nu este confirmată oficial de autoritățile de la Chișinău.
Reprezentanții Ministerului Afacerilor Externe au declarat, până la acest moment, Ambasada Republicii Moldova la Tel Aviv nu are confirmarea oficială din partea autorităților israeliene cu privire la existența unor cetățeni moldoveni răniți în urma atacului cu rachete din noaptea trecută.
„Echipa diplomatică se află în contact permanent cu autoritățile competente pentru a verifica informațiile apărute în presă”, se arată în reacția MAE.
Anterior, ambasadorul R. Moldova în Israel a venit și cu un mesaj pentru toți cetățenii moldoveni aflați în Israel. Oamenii sunt îndemnați să urmeze cu strictețe măsurile de securitate și să evite călătoriile neînsemnate.
Știri.md amintește că Israelul a lansat „un atac preventiv” asupra Iranului vineri noapte, a anunțat ministrul Apărării, Israel Katz. Explozii au fost auzite la nord-est de capitala Iranului, Teheran, dar și la Natanz, unde se află o uzină nucleară. De asemenea, șeful Gardienilor Revoluției ar fi fost ucis în atacurile israeliene.
Ulterior, Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Moldova a îndemnat cetățenii moldoveni aflați în Statul Israel să manifeste maximă prudență, în contextul deteriorării accelerate a situației de securitate în regiunea Orientului Mijlociu.
Citește și: Rubio: SUA nu sunt implicate în loviturile Israelului asupra Iranului
Citește și: Ayatollahul Iranului promite o pedeapsă severă, după atacul Israelului.