Un ministru din Moldova renunță să fie prezentator TV: Cine îi ia locul
Emisiunea „Erudit Cafe” de la Moldova 1 are un prezentator nou, după ce ministrul Muncii și Protecției Sociale, Marcel Spatari, a cedat pupitrul.

Este vorba de tânăra cineastă Ioana Vatamanu-Mărgineanu, care a debutat în calitate de gazdă a emisiunii de divertisment pentru tineri, scrie Monitorul de Media, transmite Știri.md cu referire la realitatea.md.
„Mă onorează să prezint cel de-al cincilea sezon al emisiunii „Erudit Café”. O să încerc să mențin nivelul ridicat al emisiunii, așa cum a făcut Marcel Spatari cu echipa sa de-a lungul anilor”, a anunțat în debutul emisiunii noua realizatoare.
Ioana Vatamanu-Mărgineanu este o tânără de la Chișinău care studiază la Riga. Ea însăși a fost membra unei echipe care a jucat la „Erudit Café”. Ioana provine dintr-o familie de cineaști, iar recent a debutat cu primul său film cu denumirea „Ce zici?”.
Amintim că, în urma rezultatelor alegerilor parlamentare anticipate din 11 iulie 2021, Marcel Spatari, stabilit de circa zece ani la București, a primit propunerea de a fi ministru în Guvernul condus de Natalia Gavrilița.
„Erudit Café” este un joc cognitiv la care participă echipe ale tinerilor din diferite localităţi ale ţării. Formatul emisiunii presupune ca echipele să răspundă la întrebări din diferite domenii adresate de către moderator.
Acesta a realizat emisiunea timp de 12 ani și spunea că a făcut emisiunea din plăcere, deși se consideră amator în TV.