Un milionar a preluat o carieră de piatră: Consiliul Concurenței analizează operațiunea
Consiliul Concurenței anunță că analizează notificarea unei concentrări economice ce se referă la preluarea controlului întreprinderii Calcar SA din Briceni de către firma Magistrala - Nord SRL din Drochia.
"Părțile implicate în operațiunea de concentrare economică conform genului principal de activitate sunt prezente pe piața lucrărilor de construcţii/reparații a drumurilor și autostrăzilor și piața extracției și vânzării pietrei sparte de calcar, tranmsite Știri.md cu referire la Mold-street.com.
În vederea stabilirii compatibilităţii concentrării economice cu mediul concurenţial normal, autoritatea de concurenţă va analiza operaţiunea notificată, în conformitate cu Legea concurenţei şi Regulamentul privind concentrările economice", susține Consiliului Concurenţei.
Tranzacţie de peste 70 milioane lei
Amintim că tranzacția a avut loc acum două luni, când în afara pieței reglementate sau MTF a fost vândut un pachet de circa 89% din acțiunile SA Calcar la un preţ total de 70,55 milioane lei, care este una dintre cele mai mare tranzacții din acest an.
La momentul tranzacţiei nu s-a anunţat cine este cumpărătorul, dar pe piaţa se vorbea că este compania Magistrala-Nord SRL, deţinută de omul de afaceri Ion Răilean (73,5% şi Victoria Railean-Ţurcan (26,5%).
Compania din Drochia este un important jucător pe piaţa lucrărilor de reparaţie şi construcţie a drumurilor şi a altei infrastructuri rutiere şi în 2020 a avut o cifră de afaceri de circa 224 milioane lei şi un profit de peste 55 milioane lei.
Un grup de companii
Dar Ion Răilean mai deţine prin intermediul Magistrala-Nord SRL controlul asupra altor două companii din domeniu: SA Drumuri-Bălți şi SA Drumuri-Briceni. Împreună cele trei companii au înregistrat în 2020 o cifră de afaceri de peste jumătate de miliard de lei.
Cât despre SA Calcar, apoi întreprinderea deţine o carieră de calcar în raionul Briceni, iar capacitatea de producţie totală constituie aproximativ un milion de metri cubi de calcar pe an, în sortiment larg, cu fracţiunea: de la 80x120 mm pana la 5x20 mm; 1-3 mm în funcţie de cererea consumatorilor.
Rezervele industriale ale carierei, luând în considerare cerinţele de producţie ale proiectului, constituie 100 de ani, susţine compania.
Potrivit rapoartelor financiare, în 2020 SA Calcar a înregistrat venituri de 33,9 milioane lei şi un profit de 7,08 milioane lei, aproape dublu faţă de anul 2019.
Consiliul Concurenţei mai susţine că este interesat în obţinerea observaţiilor şi punctelor de vedere de la agenţii economici terţi referitor la modul în care concentrarea economică notificată, afectează sau poate afecta concurenţa de pe piaţa dată.