Un jurnalist cheamă cetățenii la protest pe 7 aprilie. Motivul
Jurnalistul Ion Terguţă a lansat un apel către cetățeni pentru a participa la o manifestație programată pentru 7 aprilie, în fața Parlamentului, începând cu ora 11:00.

Potrivit jurnalistului, evenimentul este organizat ca o reacție împotriva „abuzurilor actualei guvernări” și în favoarea unei justiții care „apără cetățeanul, nu puterea”, transmite Știri.md.
„Vă chem să ne reunim pentru a comemora ziua în care am spus „ajunge”, ziua în care am ieșit în stradă pentru libertate, demnitate și dreptate. Vom fi alături de victimele represiunilor din aprilie 2009, familiile celor căzuți, activiști și tineri care nu acceptă ca aceleași metode să revină sub alte forme”, a declarat Terguţă.
El a subliniat că manifestația este un semnal de refuz față de „regimurile care mimează democrația și față de abuzurile care se repetă”.
„Nu vreau să trăiesc într-un regim care mimează democrația, nu vreau să văd aceleași abuzuri cu alte fețe, nu vreau să mai simt frica de a spune ce gândesc... Vreau presă liberă, alegeri corecte și respect pentru fiecare voce”, a mai adăugat jurnalistul.
De menționat că pe 7 aprilie 2009, în Republica Moldova au avut loc proteste masive care s-au transformat într-o revoltă împotriva Guvernului și a rezultatelor alegerilor parlamentare din 5 aprilie 2009, considerate fraudate de o parte a populației. Aceste evenimente sunt adesea denumite „Evenimentele din 7 aprilie” și au fost marcate de manifestații violente în fața clădirii Parlamentului și a Președinției.
Protestele au început ca o reacție pașnică față de ceea ce mulți considerau un proces electoral netransparent și manipulativ. În scurt timp, însă, au degenerat în violențe. Mii de tineri, în mare parte studenți, s-au adunat în Piața Marii Adunări Naționale și au pătruns în clădirile instituțiilor de stat, provocând daune și incendii. Poliția a intervenit pentru a dispersa manifestanții, iar autoritățile au recurs la masuri represive, inclusiv arestări masive și utilizarea forței pentru a restabili ordinea.
În urma protestelor din 6 și 7 aprilie 2009, zeci de tineri protestatari, reținuți în plină stradă, după câteva zile petrecute în penitenciare, au ajuns la spital cu diverse traumatisme. Din 272 de polițiști care au solicitat îngrijiri medicale, 56 au fost internați în spitale, iar 37 de angajați ai poliției au fost supuși intervențiilor chirurgicale. După ani de la protestele sângeroase din aprilie 2009, pentru acele orori, niciun înalt oficial nu a fost condamnat la detenție.