main logo
2601

Un joc video, creat de un studio din R. Moldova, a fost premiat în Suedia

Un joc video, creat de un studio din Republica Moldova, a fost premiat la Nordic Game, cea mai mare conferință scandinavă de profil, în Suedia. Premiul People’s Choice a fost acordat în urma votului „simpatia publicului”. Echipa de dezvoltatori spune că nu se oprește aici și este gata să cucerească alte competiții internaționale.

Un joc video, creat de un studio din Moldova, a fost premiat în SuediaFoto: imagine simbol

„Premiul People’s Choice este deosebit de prețios, deoarece este acordat în urma unui vot deschis”, spun reprezentanții studioului, transmite Știri.md cu referire la jurnaltv.md.

„Am primit recenzii minunate din partea participanților și, desigur, am luat unul dintre principale premii la această conferință. Echipa noastră este foarte bucuroasă pentru că această este prima experiență de a vizita conferințe internaționale de jocuri, una dintre cele mai mari din Europa. În medie, această conferință este vizitată de până la 60 de mii de oameni. Și să vedem așa reacție din partea publicului este o recunoaștere. Este important și motivațional pentru echipa noastră", spune Sincron El Rudmitri Komarov, director marketing.

Ideea jocului a venit de la dorința de a oferi utilizatorilor o experiență plăcută cu diverse posibilități în joc.

„Am analizat piața, ce este popular, ce este activ și întrebat pentru jucători și de aceia am decis să creăm așa un sendbox cu elemente de întreținerea unui restaurant, cu pescuit, cu activități în orașul nostru, unde noi completăm diferite sarcini pentru locuitorii acestui oraș", a precizat Artiom Snegur, game designer.

Jocul le permite utilizatorilor să adune ingrediente, să meargă la pescuit și să extindă locul, singur sau cu prietenii, spun autorii.

„Acest joc este de tipul „cutie de nisip” cu multă mecanică. Cea de bază este gătitul, administrarea restaurantului. Mecanici suplimentare de genul pescuit, fermă. Consider că jocul este destul de distractiv. Oamenilor le place. În plus, jocul este de pregătire. Consider că a ieșit destul de interesant", menționează Anatol Garcic, dezvoltator jocuri.

Deși nu se așteptau să câștige într-o competiție atât de strânsă, dezvoltatorii consideră că premiul este binemeritat.

„De fapt nu, pentru că acolo era foarte multă concurență. Dar, noi suntem foarte bucuroși de prestația noastră, pentru că, desigur, este meritată, pentru că ne-am străduit. Eu cred că nu este ultimul nostru premiu și avem multe înainte", a mărturisit Piotr Shishkov, dezvoltator jocuri.

În perioada următoare echipa va reprezenta Republica Moldova la expozițiile „Gamescom” de la Köln, din Germania, și „Tokyo Game Show”, din Japonia.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării