Un basorelief al poetului Mihai Eminescu a fost inaugurat în Bulgaria
Un basorelief al poetului Mihai Eminescu a fost inaugurat joi pe Aleea Națiunilor din Sveti Vlas, un oraș turistic din Regiunea bulgară Burgas, situat pe malul Mării Negre, transmite Ambasada României în Bulgaria.

La eveniment au participat Brândușa Predescu, Ambasadorul României în Republica Bulgaria, Ștefania Bercu-Martak, Consul Onorific al Bulgariei în România, Gheorghi Nakov, deputat pentru minoritatea bulgară în Parlamentul României, Dinko și Iordan Dinevi, copreședinți ai Fundației „Memoria Bulgară – Frații Dinevi”, care a autorat basorelieful, și directorul Galeriei de Artă din Iambol, Petko Yordanov, transmite Știri.md cu referire la ziua.md.
Ambasadoarea Brândușa Predescu a subliniat că evenimentul este o expresie a unei profunde conexiuni spirituale și culturale care transcende granițele și timpul.
„Deși a văzut Marea Neagră o singură dată, în 1882, Eminescu a rămas profund impresionat de orizontul mării. Într-o scrisoare adresată iubitei sale Veronica Micle, i-a împărtășit visul său de a găsi pacea după moarte tocmai pe acest țărm”, a spus Predescu.
La rândul său, ambasadorul Bulgariei la București, Radko Vlaykov, a declarat că basorelieful este un simbol al profundei cooperări culturale și istorice dintre Bulgaria și România.
„Nu există un loc mai potrivit pe coasta bulgară a Mării Negre pentru un al doilea basorelief de Eminescu decât Sveti Vlas. Aleea Națiunilor începe cu Levski și Botev, iar Botev ca poet este foarte asemănător cu Eminescu, ambii au avut un parcurs creativ scurt, dar extrem de rodnic”, a menționat diplomatul bulgar.