2675
Trei tineri, surprinși cum fură mai multe becuri de pe o terasă
Trei tineri au devenit „vedete” pe rețelele sociale după ce au furat mai multe becuri instalate pe o terasă din Capitală.
Colaj: știri.md
În imagini se poate observa cum o tânără și alți doi amici de-ai săi demontează becurile agățate sub formă de ghirlandă pe clădire, transmite Știri.md.
Cei trei indivizi au pus în buzunare șapte becuri, după care și-au urmat calea.
Deocamdată nu se știe unde și când a avut loc incidentul, însă oamenii legii s-au autosesizat în urma apariției acestor imagini pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.