Fermierii se plâng că, în momentul în care ar trebui să primească despăgubiri, companiile de asigurare întârzie plățile sau invocă diverse motive pentru a nu achita sumele promise, susține agricultorul Vasile Mîrzenco. Potrivit acestuia, o altă problemă majoră este accesul dificil la finanțare. În lipsa banilor în cont la momentul încheierii asigurării, fermierii trebuie să contracteze credite, iar băncile sunt din ce în ce mai prudente. Cei cu venituri instabile sau reduse nu sunt considerați eligibili pentru creditare, transmite Știri.md cu referire la moldova1.md.
„E o comisie destul de largă și atunci când ele se formează în teritoriu, noi deja acceptăm componența aceasta extinsă și ne alăturăm la comisie în cazul ăsta, folosim ca bază actul emis de comisia respectivă. Noi nu mai emitem un act intern separat, și cam asta e tot. Așa, avem un contract clar în care este stipulat tot. La început, constatăm că există un risc, iar mai târziu, la recoltare, vedem volumul pierderilor. De exemplu, dacă s-a asigurat o producție de 3 tone de grâu la hectar, dar în urma unei secete severe se obține doar o tonă, atunci avem o pierdere de două tone. Plecând de la aceste două tone pierdute și de la prețul stabilit pentru asigurarea recoltei, clientul este despăgubit. În medie, despăgubirile variază între 70% și 90% din costul producției pierdute”.
Și reprezentanții companiilor de asigurări spun că lipsa resurselor financiare, precum și informarea insuficientă despre mecanismul de despăgubire sunt cauzele principale pentru care mulți fermieri evită asigurarea. Oleg Galbură, reprezentantul unei companii de asigurări, susține că, deși fermierii trebuie să acopere doar 30% din prima de asigurare, mulți dintre ei nu dispun nici de această sumă. Potrivit lui, plățile pentru despăgubiri se fac în urma unei comisii speciale, care evaluează pierderile.
„Observăm că statul, ani la rând, a compensat pierderile agricultorilor. Îi ajută și îi sprijină să-și redreseze situația financiară după asemenea riscuri. Totuși, această practică a devenit obișnuință, și atunci agricultorii acceptă și se mulțumesc să primească sprijinul de la stat, de multe ori, într-o formă mai mică decât ar primi printr-o asigurare. În acest mod, apare ideea că „dacă tot îmi dă statul, nu mai are rost să cheltui bani pe asigurări”.
Oleg Galbură a mai spus că asigurările în agricultură sunt cele mai scumpe, din cauză că în fiecare an constant se produc pierderi cauzate de calamități naturale. Un alt motiv pentru reticența agricultorilor îl reprezintă dependența de ajutoarele de stat în caz de calamitate, acestea fiind preferate în locul achiziționării unei polițe de asigurare.
„Ei nu sunt motivați, când vine momentul ca firmele de asigurări să despăgubească, se invocă tot felul de cauze pentru a amâna plata. Mai mult, până nu plătește statul subvenția, companiile nu acordă despăgubirea. Din păcate, statul oferă subvențiile pentru asigurări cu întârziere. Colacul de salvare, eu propusesem de multe ori, ar fi bine să aducem la aceeași masă companiile de asigurări și organizațiile reprezentative ale fermierilor, ca să identifice împreună cauzele acestor probleme și să le depășească”.
Pentru un hectar de grâu, de exemplu, fermierul achită în medie 284 de lei pentru riscul de secetă, adică doar 30% din valoarea totală a poliței. În cazul porumbului, costul este mai mare – 594 de lei/hectar în caz de secetă, 162 de lei în caz de grindină, iar în cazul înghețurilor de primăvară - 81 de lei.
Conform datelor oficiale, în anul 2024, cota alocată asigurărilor agricole din Fondul Național pentru Dezvoltarea Agriculturii, gestionat de AIPA, a fost de 3,2% (aproximativ 60 de milioane de lei). Statul contribuie anual cu circa 70 de milioane de lei pentru subvenționarea primelor agricole, iar rata de daune este de aproximativ 40-45%. Această cifră sugerează că, teoretic, produsul de asigurare ar putea deveni profitabil și atractiv, dacă ar fi mai bine gestionat și mai răspândit, potrivit unei analize a expertului agricol, Iurie Rija.