main logo
1255

Tot mai multe cazuri de insolație. Medicii vin cu recomandări

Meteorologii avertizează despre un nou val de căldură care va pune stăpânire pe Republica Moldova. Temperaturile extreme nu aduc doar disconfort, ci și riscuri serioase pentru sănătate. Persoanele cu boli cardiovasculare, hipertensiune sau afecțiuni cronice sunt cele mai vulnerabile. Doar săptămâna trecută, echipele de asistență medicală urgentă au intervenit în peste 3.000 de cazuri.

Tot mai multe cazuri de insolație. Medicii vin cu recomandăriFoto: imagine simbol

Cristina Belov este medic pe ambulanță și spune că zilnic sunt înregistrate cel puțin șase solicitări din partea persoanelor care au suferit insolații, transmite Știri.md cu referire la tvrmoldova.md.

„Când este șocul termic, pacienții au o stare mai complicată, mai gravă. De cele mai dese ori le crește temperatura corporală de la 39,5 și mai sus. Transpirațiile deja dispar pentru că este un mecanism de protecție a organismului, pielea devine uscată. Și desigur că apar complicații gen erupții cutanate și stări letargice”, spune Cristina Belov, medic, Substația Botanica de Terapie Intensivă și Reanimare.

Cei mai vulnerabili în fața caniculei sunt vârstnicii și sugarii. Medicii recomandă evitarea expunerii directe la soare, mai ales în orele de vârf, şi reducerea efortului fizic. În schimb, e bine să ne hidratăm şi să purtăm haine din stofe naturale.

„Apă cu noi, ceva deschis îmbrăcat, dacă este o umbrelă. Cât stăm la amiază, acasă e tot bine.”

„Tensiunea e mare, diabet zaharat, asta mă deranjează mai tare. Pe la umbră merg, mă străduiesc să ies mai dimineață, dar azi oleacă mai târziu m-am trezit.”

„În zile de caniculă mă străduiesc să nu stau la soare, să beau apă și să stau la umbră. Ce altceva le mai rămâne de făcut bătrânilor?”

„Să nu ne expunem la soare. Este posibilitatea să mergem la umbră. Dacă chiar mergem într-un transport public și vedem că ni se face rău și nu lucrează aerul condiționat, mai coborâm, mai stăm și simțim foarte bine.”

Potrivit meteorologilor, întreaga țară se află sub Cod Galben de caniculă, iar la sud, temperaturile vor urca până la 35 de grade Celsius. Totodată, rămâne în vigoare Codul Galben de pericol de incendii de vegetație.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării