main logo
11717

Sub acoperire în slujba lui Șor: Schema de proteste și mita electorală

Timp de trei luni, jurnaliștii au documentat din interior cu ajutorul unei camere ascunse cum circulă banii și cum sunt racolați și ademeniți oamenii care lucrează pentru Ilan Șor, în slujba Moscovei. Miza – deturnarea cursului european al țării prin compromiterea referendumului din 20 octombrie și votul pentru un candidat susținut de Șor, care urmează să fie anunțat cu doar o zi înaintea scrutinului.

Sub acoperire în slujba lui Șor: Schema de proteste și mita electoralăColaj: zdg.md

Timp de trei luni, Măriuța Nistor, reporter Zdg.md sub acoperire, acționând sub o identitate falsă, a participat la așa-zisele proteste organizate de oamenii lui Șor înainte sau după ședințe de judecată, la întâlniri electorale cu unul dintre candidații lui Șor, pe care însă oamenii oligarhului care se ascunde la Moscova mizează că va fi scos din cursă și chiar a împărțit pliante cu falsuri despre Uniunea Europeană, transmite Știri.md.

Reporterului Zdg.md i-a fost deschis un cont într-o bancă de stat din Rusia, folosind date personale care nu există în realitate. Cu ajutorul unei echipe tehnice, a fost creat un buletin de identitate cu date inventate, iar în luna septembrie, după aproape două luni în slujba lui Șor, reporterul a primit 15.000 de ruble rusești (circa 2.700 de lei moldovenești”. În final, s-a ales cu mai puțini bani pentru „munca” sa după ce, pe drum, au fost percepute mai multe comisioane, atât de către băncile implicate în tranzacții, cât și de către persoanele fizice care o coordonau.

Totuși, în octombrie, pe același cont au fost transferate încă 15.000 de ruble, iar în toată această perioadă, reporterul era telefonat periodic „de la Moscova” pentru a i se mulțumi pentru activitatea sa.

Totul a funcționat chiar și în ziua în care Poliția și Procuratura Anticorupție anunțau că au descoperit schema prin care circa 130.000 de cetățeni ai R. Moldova au fost mituiți pentru votul lor din 20 octombrie, dar și după anunțul organelor de drept.

„Lumea vine că mai plătesc. Dacă n-aveau să plătească, nu vedeai pe nimeni aici”

Pe 26 iunie, în fața judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, unde se examina dosarul bașcanului Evghenia Guțul, cercetată penal pentru implicare în finanțarea ilegală a fostului partid „Șor”, urma să aibă loc un protest în susținerea acesteia. Reportera Măriuța Nistor a inventat o poveste, și-a ales un nume nou – Ana Nastas și a început aventura infiltrării printre oamenii care lucrează pentru Ilan Șor, în slujba Moscovei.

Reporterul a ajuns cu o oră și jumătate înainte de începerea protestului. Pe o bancă din apropiere se ascundeau de soare o femeie și un bărbat, ambii trecuți de 60 de ani, care s-au dovedit a fi cetățeni aflați în slujba lui Șor. Sub pretextul că e prima data invitată la un protest, Măriuța Nistor, alias Ana Nastas, a încercat să afle detalii despre organizare și remunerare.

Protestatara: Pe scaun trebuie să stăm acum, până se îngrămădește lumea. Pe urmă, ne ridicăm în picioare să ne vadă toți, că ne arată la televizor pe urmă.

Bărbatul de alături se implică în discuție și dezvăluie adevăratul motiv pentru care este prezent la protest.

„Lumea vine că cei din echipa lui Șor mai plătesc. Dacă n-aveau să plătească, nu vedeai pe nimeni aici”, a spus bărbatul

„Ai să primești 1.000 de lei pe lună”

Deși era un protest la care se presupunea că oamenii au venit din proprie inițiativă pentru a-și manifesta nemulțumirea față de guvernare și a o susține pe Evghenia Guțul, discuțiile despre bani umbreau alte subiecte.

„Ești liberă, dacă ai să vii, ai să primești 1.000 de lei pe lună. Măcar atâta, tot o să fie înainte, dar înainte era 1.000 de lei pe protest”, a spus o altă protestatară. 

Departe de fruntașii protestului, Măriuța Nistor a început să discute din nou cu oamenii aflați la manifestație. Unul dintre aceștia i-a dat asigurări că plata lunară va crește începând cu 1 august, de la 1.000 de lei la 3.000 de lei. 

„Propiska”

După câteva minute de discuții, protestatarul a ținut să i-o prezinte reporterului pe Raisa – „komandira” lui de la Dobrogea, un sat din componența orașului Sângera, municipiul Chișinău.

„Zdg.md: Dar oare pot să trec eu la tanti Raisa sau Raia, cum o cheamă… că eu am venit așa.
Protestatarul: Tanti Raisa, se poate de primit pe dânsa la noi în colectiv? Că noi ne cunoaștem.
Raisa: Pe cine?
Protestatarul: Pe dânsa…
Raisa: Dar ea de unde-i?
Zdg.md: Eu sunt studentă, eu stau la cămin.
Raisa: Unde?
Zdg.md: La Gheorghe Cașu.
Raisa: Dar unde ai „propiskă” (viză de reședință)?
Zdg.md: În general, nu în Chișinău.
Raisa: Dacă nu în Chișinău, nu putem. Nouă ne trebuie cu „propiskă”.
Zdg.md: Dar dacă să mi-o schimb?
Raisa: Dacă o pui la tine temporar la „propiskă”, poftim (arătând spre bărbatul cu care discutam, n.r.)”, au discutat cei trei.

Pentru a ajunge în grupul coordonat de Raisa, Măriuța Nistor trebuia să-și schimbe viza de reședință la o adresă din satul Dobrogea.

Raisa: Știți, noi toți suntem după reședință. Trebuie să găsiți pe cineva să vă facă o reședință temporară. Eu sunt din Dobrogea. Sunt președinte. Te iau și pe tine, și pe alții, dar trebuie să faci reședință, cel puțin temporară. Oricum nu vei vota pentru Maia Sandu.
Zdg.md: Dar eu pot să votez… Eu am fost la proteste, dar încă nu-s înregistrată.
Raia: Ca să fii înregistrată, trebuie să îți faci reședința la Dobrogea. Eu sunt de la Dobrogea președinte. 

„Cu ajutorul unei echipei tehnice și a programelor de editare a imaginilor, am creat imitația unui buletin de identitate. Ana Nastas era acum un personaj „cu acte în regulă”. Nu am uitat de cel mai important detaliu – „propiska”, adică viza de reședință. Odată ce a fost perfectată imitația buletinului, reporterul a transmis copia acestuia Raisei pentru a putea fi înregistrată în baza lor de date”, explică jurnaliștii.

Pe 24 iulie, Raisa a chemat-o pe Măriuța Nistor la Dobrogea, unde urma să aibă loc o întâlnire a grupului său cu unul dintre superiorii Raisei. Ea a fost întâmpinată cu îndoieli și multe întrebări.

Raisa: Ana, iaca eu mă mir. Dar știi de ce? Câtă lume acolo era și tăman de noi te-ai apropiat. Să n-am probleme eu în colectivul meu. Nu ești de la PAS trimisă? Nu, eu te întreb. Dacă da, da.
ZdG: Tanti Raia, eu sunt la buget, eu am și bursă. Ap știi ce bursă eu am?
Raisa: Știu că-i puțină. Dar știi că sunt spioni.
ZdG: Iaca eu pot să trăiesc?
Raisa: Iaca de ce te-am întrebat…
ZdG: Nu, nu, nu, tanti Raia, eu îți mulțumesc. Dar știi de ce? Pentru că matale m-ai luat. Eu îți spun, am vorbit și toți îmi spuneau că trebuie să am propiskă, dar nimeni nu mi-o spus: du-te, fată hăi, și fă-ți reședință undeva. Nimeni nu mi-o spus așa. Iaca matale mi-ai spus că trebuie să am propiskă și du-te și fă-ți propiskă.
Raisa: Totuna o să aflu de unde ești tu. O să găsim noi cine te-o trimis și de unde ești. Dar nu vreau ca să avem probleme. La noi totul e normal, tot colectivul e drujnîi (prietenos, n.r.). Și dacă ești fată cinstită, te luăm în colectiv. Să nu fii trimisă de la poliție. Și dacă da, nu-i nimic, ne spunem „la revedere”.

După ce reportera ZdG a reușit să-i câștige încrederea și s-o convingă că nu este spioană, „komandira” Raia a prezentat-o colectivului său. 

Raisa a ținut să o informeze pe Măriuța Nistor că „bani, nu știu când vor fi bani, dar vor fi… la urmă. Că nu ne dă în fiecare lună, ne dă așa, când peste o lună…, dar ne dă.”

Salariu lunar și „iablociki”

Cu o oră întârziere, ceea ce părea a fi o normalitate, a ajuns și omul pentru care Raisa adunase activiștii la Dobrogea – Alexandru ori Sașa, așa cum își permitea „komandira” să-i mai spună. Nemulțumit că oamenilor le era frică să dea datele din buletin, Alexandru a adus câteva explicații: „Pașaportul ne trebuie pentru a vă face contract. Acum nu Raia vă va împărți «iablociki», dar în fiecare lună, de pe 1 până pe 10, din august, veți primi ca activist 3000. Dacă veți îndeplini planul ca activist – 3+3, adică 6 pentru lună. Planul încă nu-l știm, pe voi vă va suna.”

Așadar, aflăm că banii sunt numiți „iablociki” și că nu vor mai fi împărțiți cash, așa cum se întâmpla acum doi ani, ci vor veni pe cardurile care urmau a fi deschise. 

Înconjurat de activiști, adică oamenii care au rolul de a racola simpatizanți – pătura cea mai de jos a piramidei politice în vârful căreia tronează Ilan Șor, Alexandru punctează ultimele indicații venite de la Moscova.

„Fiecare activist trebuie să adune… vă amintiți, scriați pe foaie simpatizanți, acum nu trebuie să scrieți. Ei trebuie să aibă telefon și eu voi da linkul Raiei. Eu voi da linkul Raiei, ea vă va da vouă, ei se vor înscrie, acolo sunt patru întrebări. Fiecare simpatizant are 2000 pe lună. Voi aveți 3+3. Ca voi să știți cifrele. Întrebări sunt?” – a precizat acesta.

Prima misiune – manifestație în fața Aeroportului 

Pe 27 iulie, la o zi după întâlnirea de la Dobrogea, reporterul a fost chemat la prima misiune – o manifestație ce urma să aibă loc la Aeroport. Nu i s-a explicat de ce trebuia să meargă și ce trebuia să facă. Ajunsă la Aeroport, Măriuța Nistor a întrebat din nou care este scopul prezenței lor acolo.

Reporterul urma să-l întâmpine pe Mika Bodalyan, unul dintre coordonatorii Platformei „Evrazia”, fondată de Ilan Șor la Moscova. Acestuia nu i-a fost permisă intrarea în R. Moldova. Cu toate acestea, oamenii chemați de Șor la Aeroport nu au fost lăsați să plece acasă decât seara târziu.

Cont în banca rusă „Promsvyazbank”

„Pe 6 august e ziua în care am primit confirmarea că Ana Nastas, adică identitatea falsă a reporterului, a fost înregistrată în baza de date a băncii ruse „Promsvyazbank”. O bancă din Rusia, deținută de statul rus, i-a deschis reporterei sub acoperire un cont doar în baza imitației unui buletin de identitate și fără ca ea să fi scris vreo cerere în acest sens. Printr-un sms a primit și codul pe care urma să-l folosească pentru a accesa contul”, relatează jurnaliștii.

Citește continuarea investigației AICI.

Peste 15 milioane de dolari au fost transferați din Federația Rusă, în luna septembrie, pentru coruperea alegătorilor în contextul scrutinului și referendumului din 20 octombrie. 130 de mii de cetățeni au fost depistați până în prezent de către organele de drept. 

Citește și: PA atenționează: Cumpărarea sau vânzarea voturilor se sancționează

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării