12 noiembrie
  • 1
  • 0
  • 0
  • 0
  • 1
2
  • 1
  • 0
  • 0
  • 0
  • 1
2
17,7K

StopFals: Fata din poza cu Plahotniuc nu este judecătoarea Berdilo

Pe Internet circulă o fotografie în care apare președintele Partidului Democrat din Moldova, Vlad Plahotniuc, alături de o tânără.

Autorul postării, un anume Vladimir Ursu afirmă că în poză este judecătoarea Rodica Berdilo. Din cauza faptului că Rodica Berdilo a devenit cunoscută recent, iar fizicul ei nu este bine cunoscut de publicul larg, poza a devenit în scurt timp virală pe Internet acumulând peste 4.000 de distribuiri.

Totuși, în poză nu este judecătoarea Berdilo, ci o domnișoară pe nume Cristina Salicova având pseudonim pe Facebook Kristinelu Bombonelu.  Aceasta este o fată din Nisporeni care din spusele ei nici nu a visat să ajungă judecătoare. Între două femei există doar o asemănare fizică, iar mulțimea de internauți care au distribuit această poză au fost induși în eroare de fapt.

Contactată de Telegraph Moldova, Cristina a filmat un video în care a explicat situația spunând că a rămas șocată că peste noapte a devenit judecătoarea lui Plahotniuc. „Salut, sunt Cristina din orașul Nisporeni. Au apărut mai multe postări pe internet de genul că sunt judecătoarea lui Vlad Plahotniuc, dar nu este așa. Sunt un om simplu ca toată lumea și rog lumea să nu se lase manipulată de presă și trolli. Eu sunt fata din poza cu Plahotniuc și nu-s judecătoare, nici măcar nu am visat la acest lucru”, a spus tânăra.