Specialist: Legile universului, importante în viața noastră
Legile universale sunt fenomene care se repetă consecvent și ne permit să identificăm soluții oportune pentru realizarea scopurilor noastre. Despre importanța legilor universale în viața de zi cu zi, dar și care sunt acestea și în ce situații le putem aplica aflăm de la terapeutul Elena Popescu.

Potrivit specialistului, noi toți suntem parte a unui sistem și, din moment ce vrem să fim bine în el, noi trebuie să învățăm cum să ne încadrăm în el. Iar poziționarea noastră în acest sistem ne ajută să trăim o viață armonioasă, bazată pe legile universului, transmite Știri.md, cu referire la moldova1.md.
Fiecare individ este un sistem în sinea lui
„Dacă e să ne uităm la nivel macro, avem un sistem mare, al universului. Apoi, merge sistemul mai mic - familie și mai apoi deja sisteme mai mici”, spune specialistul.
Care sunt aceste legi universale?
Legea dualității și polarității - spune că totul în acest univers este într-un echilibru;
Legea schimbului echitabil - înseamnă că tot ce se realizează pe acest pământ deja înseamnă un schimb echitabil. Adică, nu există doar că o persoană câștigă sau pierde. Acestea sunt în egală măsură;
Legea transparenței și reflexiei - spune că ceea ce văd în ceilalți am și eu în mine în egală măsură;
Legea compensării - vine cu ideea că impunerea ordinii, de fapt, duce la haos, pentru că oricât de mult vom exagera cu o dorință în viața noastră, vom atrage partea negativă;
Legea ritmului și a ciclicității;
Legea atracției - duce la legea vibrației care spune că voi atrage ceea ce sunt eu. Putem să mai includem aici și legea ordinii care spune că cei mai mari sunt cei dintâi;
Legea partenenței - spune că totul are dreptul să aparțină în acest univers.
Toate aceste legi, potrivit terapeutului, există în viața noastră fără ca noi să știm despre ele.
„Ideea e că, dacă nu ar exista provocări, noi nu am face ceva în viață. Până când noi nu trecem în viața noastră printr-o dificultate, noi nu avem cum să evoluăm. Legea dualității și polarității există peste tot, chiar și în corpul nostru, unde celulele se nasc și mor. Această lege ne ajută să vedem că totul în viața noastră vine cu plus și minus în egală măsură deja”, susține specialistul.