Soțul Doiniței Prodan, despre ultima dimineață în care și-a văzut nevasta

În cadrul unui podcast cu Titania, bărbatul a dezvăluit cum a cunoscut-o pe Doinița, ce fel de cuplu erau, dar și ce părere are despre inițiativa de a înăspri pedepsele pentru șoferii care urcă la volan în stare de ebrietate sau fără a avea permis de conducere și omoară oameni pe străzi, transmite Știri.md cu referire la shok.md.

„Doi ani am interacționat ca prieteni, iar într-o zi am decis că vrem să formăm un cuplu”

„În Chișinău la Orange Cafe avea loc un club „Toast masters”, acolo oamenii își dezvoltau abilitățile de comunicare în public. Pe atunci erau Dumitru Bordea, Alexandru Bordea creatorii și frecventam acest club, poate nu sistematic. Acolo am văzut-o prima oară pe scenă, recita ceva de gen proză. Era pasionată de poezii, de recitare. Doi ani am interacționat ca prieteni și echipă, dezoltam mai multe proiecte împreună. Poate așa a fost calea noastră, pentru a deveni cuplu trebuia întâi să ne verificăm, să vedem cum stau lucrurile. Și ne-am înțeles foarte bine, eram mai mulți, o echipă, iar într-o zi am decis că ajunge, hai să formăm un cuplu”, își amintește soțul Doinei Prodan.

„Era ziua, a fost la părinți și se ducea cu prietenele la un local în centru. Împlinise 29 de ani”

Liviu a relatat, din nou, cum a aflat despre accidentul care i-a schimbat radical viața, despărțindu-l de soția sa, pentru totdeauna: „A fost un apel de la mama ei, un pic cu erori, era utilizată fraza că Doinița a nimerit în accident cu fetele, a avut în vedere de prietenele ei, dar eu am înțeles că cu fiicele. Era triple X, o senzație, am mai sunat și nu răspundea, era o panică, iar când am vorbit iar mi-a zis că erau prietenele ei. Cumva s-au calmat lucrurile că nu-s copiii, dar urma de aflat în ce stare e ea. Era ziua ei de naștere, a fost la părinți acasă și se ducea cu prietenele să se mai întâlnească cu alte prietene, într-un local în centru, să servească un pahar de șampanie de ziua ei, ca o mini sărbătoare. Împlinise 29 de ani”.

„În acea dimineață, ea radia, strălucea de bunătate. Era așa o fericire, o stare magică. Ea parcă zbura, nu mergea”

Liviu și-a amintit cum a fost ultima dimineață petrecută împreună cu Doinița, înainte de accident: „Manifestarea comportamentului ei era neordinară, atât de neordinară încât capta atenția pe loc drept. Ea radia, strălucea de bunătate. Fetițele au apucat-o una de un picior, alta de altul și zâmbind ea mergea și le târa prin casă și ele: „Mami, mami”. Era așa o fericire și o stare de extrem de multă bunăstare. Niciodată nu am simțit așa ceva din partea ei, așa ceva transmitea. Apoi a mai fost momentul cu renunțarea la spălatul vaselor: „Ce e cu tine? Trăiește clipa, e o stare magică, în care totul e bine. Lasă că pe urmă spălăm. Ceea ce nu a fost niciodată, pentru că ea era mereu cumva perfecționistă. A fost pentru mine al doilea „De ce? Cum așa?” Îmi explicam mie că ar fi din cauza că e ziua ei de naștere și asta o inspiră, o face să zboare. Ea parcă zbura, nu mergea în ziua aceea”.

„La telefon ne-am auzit chiar înainte de accident. A fost ultima noastră discuție”

Liviu și Doinița s-au văzut pentru ultima oară dimineața, în acea zi: „Ultima oară ne-am văzut dimineața, dar la telefon ne-am auzit chiar înainte de accident, ea m-a sunat cu câteva întrebări și aceea a fost ultima discuție. Ultima ei discuție în general a fost cu un martor de la fața locului, care vorbea în engleză și ea i-a dat numărul mamei să o sune, și gata”.

„Când cineva iese pe contrasens deja e „what?”, dar când e a doua bandă…”

„Din schița agentului constatator, nu pot spune ce ar fi putut ea face mai bine, pentru că e absurd. E a doua bandă pe contrasens. Când cineva iese pe contrasens deja e „what?”, dar când e a doua bandă… Erau trei benzi, era pe cea din mijloc. Asta e ceva așa… Deseori pe mine mă întreb, ce reacție aș fi avut eu, evident că nu ai așteptări că trebuie să reacționezi la o mașină care-ți va veni în față. Când ești pe prima bandă, ești mai încordat, te uiți la cei din urmă, dacă nu a adormit nimeni din față, dar pe celelalte benzi e relaxare totală. Și a fost sub camerele de viteză”, menționează soțul Doinei.

„Aș dori să simt că a murit, dar asta a dus măcar la ceva, că nu i-a fost furată viața în zadar”

„Șoferul a avut antecedente, câte nu cunosc, pentru că nu am băgat capul în aceste informații, pentru că nu iubesc să sap mult în consecințe. Nu ai ce căuta acolo, poți oleacă să vezi ce a dus la această tragedie și focus atenție la să nu mai fie așa ceva. Ce e de făcut pentru a nu mai avea niciun așa caz. Aș dori să simt că măcar a murit ea, dar asta a dus măcar la ceva, nu i-a fost furată viața în zadar”, spune Liviu.

„Când ești la volan, trebuie să vezi că acolo e și mama ta, și iubita, fratele, nu doar un străin, care „nu-i nimic că l-am călcat””

Soțul Doinei are altă viziune cu privire la pedepsirea șoferilor care cauzează moartea altor șoferi, pasageri sau pietoni: „Am stat mult și am analizat inițiativa cu a mări pedeapsa. Da, înăsprirea pedespei posibil că va impacta statistic, dar nu cred că asta e ceea ce face diferența în clipa când omul ia decizia să urce sub influența alcoolului la volan și cum să meargă. Nu cred că frica de ceea ce îl paște trebuie de dezvoltat. Asta trebuie să fie evident. Atitudinea trebuie să fie cuvântul-cheie, atitudinea față de acțiunea pe care vrea să o facă – să urce beat la volan și deplasându-se din primul milimetru să riște cu viețile tuturor din Chișinău, dacă e vorba de Chișinău. Așa trebuie să-și privească acțiunea – eu nu vreau să risc cu viețile tuturor. Dacă în creier ar fi așa atitudine, accidentele ar fi de ordin pac pac, o bară de protecție, nu știu ce, o fractură maxim. Pedeapsa pe care el o află după ce a făcut eroarea, înseamnă că ea nu l-a stopat pe el la faza incipientă. Trebuie de găsit calea de a ajunge la fiecare din toți noi ca și filozofie, ca și atitudine. Tu când mergi trebuie să vezi că acolo e și mama ta, și iubita ta, și fratele tău, toți sunt acolo, nu doar un străin, care „ei, nu-i nimic că l-am călcat”. De asta tu trebuie să mergi atent, încetișor, cu prietenie”.

„De la 3-4 ani trebuie învățat să crească șofer respectuos, care se va opri la 30 de m de la zebră, nu cu bara de protecție în fustă”

Citește articolul întreg pe shok.md.