main logo
505

Situația de la frontierele Moldovei, discutată la o ședință UE

Situația de la hotarele Moldovei în contextul războiului din Ucraina este discutată la cea de-a doua întâlnire a Centrului UE pentru securitate internă şi managementul frontierei, care a început miercuri la Chișinău.

Situația de la frontierele Moldovei, discutată la o ședință UEFoto: Euroactiv.ro/Imagine simbol

În deschiderea evenimentului, ministrul de Interne, Ana Revenco, a remarcat că a doua întâlnire (după cea de la Praga din iulie) a fost organizată de Delegația UE în Moldova şi a avut ca scop găsirea celor mai bune opțiuni pentru rezolvarea problemei refugiaților, combaterea traficului ilicit de arme de foc şi criminalități, transmite Știri.md cu referire la Infotag.

"UE este îngrijorată de faptul că războiul are loc la hotarul unei țări candidate la UE. La Praga au fost schițați primii pași pentru consolidarea frontierei moldovenești, rezolvarea crizei refugiaților, analizarea situației, inclusiv amenințările cibernetice la adresa Moldovei. 

Au fost identificate vulnerabilități la granițele țării. Începând cu luna iulie, Centrul pentru securitate internă a început să lucreze în Moldova, au sosit grupuri de ofițeri Frontex și Europol pentru a sprijini direct organele de drept din Republica Moldova. Autoritățile republicii urmăresc agenda în acest domeniu", a spus ea.

Ambasadorul UE la Chișinău, Janis Mazeiks, a subliniat că încă din primele ore de agresiune a Rusiei împotriva Ucrainei, Comisia Europeană a început să asiste Moldova în primirea refugiaților şi reducerea riscurilor de securitate la granițele sale.

"Acum, specialiștii Frontex lucrează la punctele de control alături de polițiștii de frontieră şi vameșii moldoveni. Aceasta este doar o parte a asistenței noastre şi ea va continua, pentru diminuarea şi depășirea crizei", a spus diplomatul.

Ministrul adjunct al Afacerilor Externe al Cehiei, Radek Kana, a subliniat importanța combinării eforturilor structurilor europene şi ale țărilor UE pentru acordarea asistenței la frontierele Moldovei.

"Prioritatea noastră de bază este reducerea pericolului pentru Moldova în legătură cu agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei. Această agresiune a necesitat un efort comun. Guvernul Cehiei este pregătit să contribuie în toate modurile posibile la stabilizarea situației din regiune", a subliniat reprezentantul Cehiei, care prezidează Uniunea Europeană în această jumătate a anului.

Spune-ne opinia ta

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării