main logo
1529

SIS și lupta cu fake news: Unele site-uri depistate în 2020 încă sunt active

Cel puțin cinci site-uri care ar fi răspândit știri false despre Covid-19, dintre cele care urmau să fie blocate la solicitarea Serviciului de Informații și Securitate (SIS) în contextul stării de urgență de acum un an, sunt accesibile în prezent la o simplă căutare pe Internet.

SIS și lupta cu fake news: Unele site-uri depistate în 2020 sunt active

La 1 aprilie, autoritățile au decis că SIS va monitoriza și de această dată portalurile care promovează falsuri la subiect, după instituirea repetată a stării de urgență, transmite Știri.md cu referire la Media-azi.md.

Comisia pentru Situații Excepționale a decis că SIS are obligația și în acest an, în perioada 1 aprilie - 30 mai, cât va dura starea de urgență, să monitorizeze site-urile care răspândesc știri false despre evoluția Covid-19 și să aplice măsuri corespunzătoare. „Furnizorii de servicii de găzduire a conținutului online şi furnizorii de conținut online de pe teritoriul Republicii Moldova sunt obligați ca, la decizia Serviciului de Informații şi Securitate, să întrerupă imediat, cu informarea utilizatorilor, transmiterea într-o rețea de comunicații electronice ori stocarea conținutului, prin eliminarea acestuia la sursă, dacă prin conținutul respectiv se promovează știri false cu privire la evoluția Covid-19 şi la măsurile de protecție şi prevenire”, indică dispoziția Comisiei.

Potrivit documentului, furnizorii de servicii de comunicații electronice accesibile publicului, la decizia Agenției Naţionale pentru Reglementare în Comunicații Electronice şi Tehnologia Informației, în baza unei liste de surse făcută publică de către SIS, au obligația de a bloca imediat accesul utilizatorilor din Republica Moldova la sursele menționate, cu informarea clienților.

În primăvara anului 2020, atunci când pentru prima dată a fost instituită starea de urgență din cauza pandemiei de Covid-19, SIS a solicitat1 blocarea a circa 60 de site-uri  care ar fi răspândit informații false despre Covid-19. La un an distanță, Media Azi a încercat să le acceseze și a concluzionat că unele continuă să publice informații la zi, precum news-front.info și Burebista2012.blogspot.com,  în timp ce altele, deși sunt accesibile, nu mai actualizează conținutul.

De exemplu, ultima știre publicată pe Moldnovosti.wordpress.com este din data de 25 iunie 2020 și relatează despre un accident din Strășeni. Pe Planetaghetto.wordpress.com cea mai proaspătă știre politică datează cu 13 august 2018 și titrează că „membrii Platformei DA au agresat femeia Jandarm din România? (FOTO)”.

Site-ul Burebista2012.blogspot.com publică și materiale recente, iar în unul dintre ele se afirmă că „Prințesa Diana trăiește și face parte din PLAN”. Portalul news-front.info se identifică drept agenție de știri, scopul căreia este de a „relata obiectiv evenimentele din Rusia, Donbass, Ucraina, Balcani, în Siria, Kazahstan, Belarus, Moldova și în toată lumea”.

Mai multe, inclusiv despre tentativele de reglementare a presei online și riscuri, citiți pe surse inițială, accesând acest link.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării