main logo
5868

Serviciul de Informații și Securitate marchează 33 de ani de activitate

„Activitatea noastră ține de prezent, dar cu siguranță este o investiție durabilă în viitorul Republicii Moldova”, o spune șeful Serviciului de Informații și Securitate (SIS), Alexandru Musteața, care a transmis un mesaj cu ocazia Zilei lucrătorilor din organele securității statului și celei de-a 33-a aniversări de la crearea SIS.

Serviciul de Informații și Securitate marchează 33 de ani de activitateFoto: IPN

Potrivit lui, în ultimii doi ani, SIS a trecut printr-o serie de schimbări, iar acum se poate afirma că a „îmbrăcat haine noi” și a evoluat către o nouă etapă de dezvoltare, transmite Știri.md.

„Avem un cadru legislativ nou, și în sfârșit, activăm în baza mandatului de securitate. Putem declara că, acum, cu adevărat, suntem în slujba cetățenilor noștri și luptăm pentru interesele Republicii Moldova, nu ale altora. (...) În mod special, avem o cooperare națională și internațională, cu schimb de date și informații eficiente, cum nu am avut în trecut. Lucrăm umăr la umăr cu partenerii, iar acest lucru este o recunoaștere a valorii noastre ca serviciu de inteligență și o dovadă de încredere în Serviciul de Informații și Securitate al Republicii Moldova. 

Pentru că Serviciul a făcut tranziția către un alt nivel și s-a maturizat profesional, ne-am asumat și rezolvarea petelor negre din istorie – cea a arhivelor. Cooperăm, în prezent, cu mediul academic în studierea crimelor din trecut pentru că trebuie să onorăm în adevăr pe toți cei nedreptățiți de regimurile totalitare. Astfel, am facilitat accesul societății și cercetătorilor pentru cunoașterea adevărului istoric și protejarea patrimoniului național. Serviciul de Informații și Securitate a desecretizat peste 63.000 de dosare din cadrul Depozitului special de stat al instituției, cu scopul de a spori transparența și a clarifica aspecte esențiale ale trecutului nostru”, a precizat directorul SIS.

Referindu-se la misiunile îndeplinite, Alexandru Musteața a menționat dejucarea tentativelor de subminare a proceselor democratice, acțiuni externe ostile, orientate spre menținerea Republicii Moldova în sfera de influență dincolo de voința țării. 

„La fel, continuăm să anticipăm și să contracarăm imixtiuni externe în cadrul proceselor electorale cu scopul de a compromite vectorul european și de accedere în Parlament a elementelor aflate sub influența oligarhilor, grupurilor criminale și a celor care reprezintă interesele Federației Ruse. 

De asemenea, ofițerii de informații au deconspirat activitățile unor funcționari publici suspectați de trădare de patrie și complot împotriva Republicii Moldova, dar și a persoanelor suspectate de apartenență la organizații teroriste.

(...) Într-un mediu de securitate instabil, în fața noastră stau forțe care fac orice ca să destabilizeze țara și responsabilitatea fiecăruia dintre noi este ca să răspundem perfect în contracararea și anihilarea a tot ce este toxic pentru cetățeni și stat. Știu că ne-am asumat obiective ambițioase, dar am încredere deplină în capacitatea noastră de a le realiza cu succes”, a mai spus directorul SIS.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării