Serghei Tarnovschi, de patru ori pe podium la europenele de la Racice
Canoistul din Republica Moldova, Serghei Tarnovschi, revine cu patru medalii de la europenele de la Racice, Cehia. Tarnovschi a reușit să termine primul cursa pe distanța de 5000 de metri, adjudecând astfel medalia de aur pentru R. Moldova.

Canoistul a urcat pe podium după ce, sâmbătă, a încheiat pe locul al treilea cursa de 1.000 de metri, după românul Cătălin Chirilă și cehul Martin Fuksa. Duminică, locurile s-au inversat: Tarnovschi a fost al doilea pe distanța de 500 de metri, întrecându-l pe Cătălin Chirilă la o diferență de 33 de miimi, în timp ce Martin Fuksa a terminat pe primul loc, transmite Știri.md cu referire la IPN.
În proba pe echipe, C4 mixt, alături de Oleg Tarnovschi, Daniela Cociu și Maria Olărașu, Serghei Tarnovschi a cucerit o medalie de bronz. Astfel, el revine de la Racice cu o medalie de aur, una de argint și două de bronz.
Și Daniela Cociu a obținut medalia de bronz la proba individuală de 5.000 de metri.