Șef anti-doping din România: 7 fabrici produc steroizi în R. Moldova
În Republica Moldova ar exista 7 fabrici care produc steroizi, acuză Florin Băeții, director în cadrul Agenţiei Naţionale Anti-Doping de la București (ANAD).

Potrivit acestuia, traficul cu substanţe dopante în România se realizează pe două filiere, din Republica Moldova şi din Bulgaria, ţări care permit producerea de steroizi şi hormoni de creştere, transmite Știri.md cu referire la Agerpres.
„Doar în Moldova există în acest moment şapte fabrici în care se produc steroizi. Eu, dacă mă duceam la o sala de fitness şi găseam o seringă cu steroizi îi aplicăm o sancţiune contravenţională.
Dar în ultimii ani nu am mai găsit aşa ceva în sălile de fitness, pentru că totul este pe piaţa neagră.
Dacă ar deveni infracţiune, atunci există posibilitatea să se facă cercetări şi deschiderea unui dosar penal. Şi aşa se poate ajunge la reţele care distribuie în toată ţara.
Steroizii se vând foarte mult în mediul online. Dacă dai căutare steroizi ai găsit imediat. Traficul este foarte mare… păi, ceea ce se întâmplă în Moldova acum, unde sunt şapte fabrici de steroizi…
Şi legislaţia din Moldova şi Bulgaria le permite. Acolo nu este incriminată producţia. La noi este incriminată producţia fără drept.
Ca să vă dau un exemplu, pe 28 ianuarie am mers la Constanţa să distrugem 30 şi ceva de saci de steroizi de substanţe interzise pe care le distrugem periodic”, afirmă Băeţii în cadrul unui interviu.
Potrivit sursei citate, pierderea ireversibilă a părului, acneea, impotenţa, infertilitatea sau anxietatea sunt printre efectele negative minore ale consumului de steroizi şi hormoni de creştere, dar se poate ajunge şi la tumori hepatice, paranoia, hepatită, sau chiar deces.
Cu trei ani în urmă, lumea culturismului era şocată de moartea unuia dinte cei mai de seamă sportivi ai acestei discipline.
Nu atât decesul sportivului, dat fiind că înaintea lui Dallas McCarver îşi pierduseră viaţa mai mulţi culturişti de renume, cât vârsta acestuia a lăsat lumea sportului fără cuvinte.
Americanul a murit la doar 26 de ani, iar în raportul de autopsie se preciza clar că moartea a survenit în urma consumului de steroizi şi hormoni de creştere. Inima lui cântărea de aproape 3 ori mai mult decât normalul, iar ficatul de 2 ori.
Principalul scop al consumului de steroizi şi hormoni de creştere, prin ingerare sau injectare, este creşterea masei musculare şi arderea grăsimilor, astfel încât corpul sportivului sau practicantului amator de culturism să pară sculptat. Şi acest lucru se realizează direct proporţional cu consumul de substanţe dopante şi exerciţiile fizice solicitante.
În România au existat şi decese în sala de antrenament, cum fost cazul campionului balcanic la culturism Remus Mihăiţă.
„A fost un caz al unui sportiv, Remus Mihăiţă din Braşov, care a decedat în sala de fitness. Eu personal, imediat după ce a decedat, împreună cu un coleg am fost la IML la Braşov şi am solicitat colegilor să ne dea urină şi la laborator au ieşit patru steroizi.
Cauza decesului nu am putea spune că este aceasta, dar avea 30 şi ceva de ani. Şi sunt nenumărate cazuri de oameni care ajung la camera de gardă în stare critică şi confirmă că au consumat steroizi”, a declarat, Florin Băeţii, director în cadrul ANAD.