Sandu pune la îndoială vectorul proeuropean al lui Ceban. Reacția MAN
După ce președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a spus că ar avea dubii cu privire la vectorul proeuropean al lui Ceban, acesta a venit cu o reacție. Candidatul MAN la funcția de primar la Capitalei acuză guvernarea de un atac concentrat la adresa sa, asta fiind pe ultima sută de metri de campanie electorală.

În cadrul emisiunii „Secretele Puterii” de la Jurnal TV, Maia Sandu a declarat că, anterior, Ion Ceban a lucrat împotriva integrării europene și a pledat pentru relații strânse cu Federația Rusă, transmite Știri.md.
„Acest cetățean în mod deschis a lucrat împotriva integrării europene. Noi știm că Federația Rusă, în special Kremlinul, știe să își ramburseze investițiile în special pe care le face în oamenii pe care îi plasează în diferite țări”, a spus Maia Sandu.
Potrivit șefei statului, putem observa că, în 2020, Federația Rusă a înțeles că nu mai poate câștiga alegerile din Moldova. Aceștia, după spusele Maiei Sandu, au înțeles că trebuie să susțină partidele proruse, dar și să susțină partidele proeuropene deghizate, adică cele care nu sunt autentic proeuropene.
„Aceasta este clar strategia Federației Ruse și cetățenii trebuie să înțeleagă acest lucru”, a mai adăugat președintele.
La rândul său, Ion Ceban a venit cu o reacție. Acesta acuză guvernarea că ar fi lansat o „campanie de denigrare” atât la adresa sa, cât și a colegilor lui.
„Are loc o amplă campanie de denigrare a persoanei mele și a colegilor mei. Au ieșit toți să scoată tot felul de murdării în ultimele zile de campanie, în speranța că oamenii îi vor crede. Îmi este rușine că au recurs la cele mai josnice metode de a sfida legea și de a aduce acuzații grave, știind că nu vor fi pedepsiți. Un președinte apolitic vine să discute în ultimele zile despre campanie și despre Ion Ceban, pentru a le da măcar ceva credibilitate, îmi este rușine”, spune Ion Ceban.
Potrivit lui, guvernarea acționează în stil „barbar” și nici nu-i pasă de interesele Chișinăului, ale oamenilor, fără o agendă de campanie.
„Toți 26 de concurenți electorali ne atacă murdar și mincinos, inclusiv pe noi, Partidul MAN și pe mine, în calitate de candidat la funcția de primar general, în toată perioada de campanie. Sunt foarte multe minciuni și manipulări și cu o bună parte din cei care le-au lansat vom merge în instanța de judecată. Aceștia vor veni cu scuze publice, iar în alt caz vor achita pentru amenajarea curților de bloc, a terenurilor de joacă”, mai scrie liderul Partidului MAN.
Conform tragerilor la sorți, Ion Ceban de la Partidul Mișcarea Alternativa Națională urmează să fie cu numărul 16 în buletinul de vot.