main logo
5124

Salarii mai mari pentru polițiști și directorii instituțiilor de învățământ

Directorii de grădinițe, școli și colegii vor primi salarii mai mari, în medie cu 1.000 -1.200 de lei.

Salarii mai mari polițiștilor și șefilor instituțiilor de învățământSalarii mai mari polițiștilor și șefilor instituțiilor de învățământ

Executivul a aprobat astăzi modificările necesare pentru a motiva unele categorii de angajați, salariile cărora nu au fost majorate în urma implementării noii legi cu privire la salarizare, transmite Știri.md.

Pentru a elimina deficiențele existente, vor fi majorate valorile minime de referinţă pentru calcularea salariilor a circa 4.000 de persoane care ocupă funcții de conducere în cadrul instituțiilor de învățământ.

Potrivit aceluiaşi document, vor fi majorate şi salariile subofiţerilor, dar şi ofiţerilor din cadrul Ministerului Afacerilor Interne. În acest caz, majorările vor constitui aproximativ 500 și 800 de lei, de care vor beneficia 9.500 de angajaţi ai MAI.

De asemenea, potrivit acestui proiect, cinci consilieri ai Agenţiei Naţionale pentru Soluţionarea Contestaţiilor vor avea venituri mai mari. Modificările erau necesare pentru că aceste persoane primeau salarii mai mici decât subalternii lor.

Pentru efectuarea majorărilor sunt necesare 138 de milioane de lei, bani prevăzuți în bugetul de stat. Introducerea modificărilor în Legea bugetul de stat pentru acest an a fost aprobată de către Guvern prin asumare de răspundere. Conform aceluiași principiu, în cadrul ședinței de astăzi, Cabinetul de miniștri a aprobat încă 6 proiecte.

„A fost necesar să o facem, luând în considerare funcţionalitatea redusă a Parlamentului acum. Aţi văzut că am analizat puţin şi am venit cu unele ajustări în Legea cu privire la salarizare şi cu alte lucruri importante care a trebuit să le facem şi care nu aşteaptă până când vom avea alt Parlament funcţional”, a precizat premierul Pavel Filip.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării