main logo
545

Revenco: Rata mortalității copiilor din Moldova, de 3 ori mai mare decât în UE

În 2017, circa 5.4 milioane de copii au murit înainte să împlinească cinci ani, arată datele UNICEF. Cei mai mulți dintre ei au decedat din cauze care puteau fi prevenite.

Revenco: Rata mortalității copiilor din Moldova, mai mare decât în UE

Despre situația din Republica Moldova, Neli Revenco care este vicedirectoare a Institutului Mamei și Copilului și președinta Asociației de Pediatrie din Moldova a oferit detalii într-un interviu pentru Europa Liberă, transmite Ştiri.md.

„Rata mortalității copiilor mai mici de cinci ani în Republica Moldova este de trei ori mai mare decât în Uniunea Europeană. Totodată, 20 de ani în urmă, această cifră era cu mult mai mare, deci ea considerabil a scăzut în ultimii 15 ani, datorită suportului calificat, cu promovarea alimentației exclusive la sân, prin diversificarea calitativă a alimentației. Un aport considerabil a adus și programul național de vaccinare. Un alt aspect este combaterea diareei. Eu mă uit retrospectiv, până în anii '80, anii '90, copiii decedau din cauza deshidratării severe, de aceea că nu erau rehidratați corect”, a declarat Revenco.

Potrivit vicedirectoarei Institutului Mamei și Copilului, în ţara noastră sunt încă multe probleme care trebuie rezolvate.

„Mai mult de 75% sunt în rândul copiilor născuți prematur, din cauze infecțioase, din cauza malformațiilor congenitale, iar soluțiile existente care ar contribui la micșorarea deceselor la acești copilași: în primul rând, este îngrijirea medicală calificată. Ce înseamnă asta? Este supravegherea mamei în timpul sarcinii, supravegherea și asistența calificată în timpul nașterii, dar și îngrijirea post-natală”, a explicat Neli Revenco.

Totodată, președinta Asociației de Pediatrie din Moldova mai spune că la noi în ţară sunt probleme din partea comunității, fiindcă analiza deceselor copiilor a demonstrat că mulți copii sunt dintr-un mediu social-vulnerabil:

„Factorii de risc, care au dus la decesul copiilor în Republica Moldova în 2017, care au fost identificați, în special în rândul copiilor decedați la domiciliu, pe prim plan sunt familiile social-vulnerabile, familiile care consumă alcool. Somnul în comun cu părinții, incidente în timpul alimentației naturale prin poziționarea incorectă, ce duce la aspirație și la asfixie cu decesul copiilor – aceștia sunt factorii de risc”.

Revenco a menționat că nașterea prematură este una dintre cauzele de deces la nou-născuți. 

„În prezent, în Republica Moldova avem o singură ambulanță pentru transport neonatal, care e dotat conform cerințelor, dar pentru noi, ca țară, este prea puțin. Ar fi bine să avem măcar două-trei ambulanțe”, a opinat Neli Revenco.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării