main logo
343

Reprezentant OSCE pentru reglementarea transnistreană, revine în Moldova

Este bănuit că ar putea încerca să dea startul negocierilor pe o nouă chestiune favorabilă Tiraspolului legată de sincronizarea sectorului bancar transnistrean cu cel moldovean.

Reprezentant OSCE pentru reglementarea transnistreană, revine în Moldova

Reprezentantul OSCE pentru reglementarea transnistreană, Franco Frattini, urmează să viziteze R. Moldova pentru întâlniri cu negociatorii-şefi de la Chişinău şi Tiraspol, Cristina Lesnic şi Vitali Ignatiev, transmite Știri.md cu referire la Europaliberă.org

Potrivit unor informații încă neoficiale, vizita va începe mâine şi va dura două zile, în care Frattini ar urma să poarte discuţii în R. Moldova despre o posibilă viitoare nouă rundă de negocieri în format 5+2. 

Italianul Franco Frattini, care a rămas să reprezinte OSCE în reglementarea transnistreană chiar şi după preluarea președinției rotative a organizației de către Slovacia la începutul acestui an, va avea, cel mai probabil, întrevederi oficiale doar cu negociatorii-şefi ai Chişinăului şi Tiraspolului. 

Dar scopul lui ar putea fi să tatoneze situația politică de la Chișinău, ca să înțeleagă în ce măsură planurile anterioare legate de organizarea, vara aceasta, o unei noi runde de negocieri în formatul 5+2 ar fi realizabile, în condițiile în care Chișinăul este lipsit în continuare de o coaliție de guvernare, la peste două luni de la scrutinul parlamentar.

Precizarea a fost făcută pentru Europa Liberă de Vasile Şova, consilierul în reglementarea transnistreană a președintelui Igor Dodon. 

O întrevedere a lui Frattini cu şeful statului nu este programată, a mai spus Vasile Şova, care şi-a exprimat, pe de altă parte, speranța că runda de negocieri va avea totuși loc vara aceasta, pentru că ar fi „oricum benefică”, şi că discuțiile vor viza în sfârșit şi chestiunea politică esențială, cea legată de elaborarea unui statut special al regiunii transnistrene.

Până în prezent, discuțiile despre un statut politic pentru regiunea transnistreană în componența R. Moldova au fost refuzate constant de către Tiraspol, care, dorindu-și recunoaștere internațională, preferă menținerea negocierilor pe dimensiunea socială şi economică, ceea ce pare să nu convină întru totul Chișinăului, care crede că înțelegerile de tipul celor din pachetul „Berlin plus” ar fi un pas înainte, dar ar amenința totodată să lase Chișinăul fără „obiect” de negociere în viitor.

Anul trecut, Chişinăul şi Tiraspolul au ajuns la mai multe astfel de înțelegeri, de la redeschiderea unui pod pe Nistru până la înregistrarea oficială a autoturismelor transnistrene, iar Frattini, care a elogiat de mai multe ori rolul Rusiei în atingerea respectivelor progrese, este bănuit acum că ar putea încerca să dea startul negocierilor pe o nouă chestiune favorabilă Tiraspolului, cea legată de sincronizarea sectorului bancar transnistrean cu cel moldovean.

Îngrijorări în legătură cu rolul lui Frattini, suspectat că ar avea poziții apropiate de cele rusești în negocierile pentru reglementarea transnistreană, au existat la Chişinău şi anterior, cu precădere după ce spusese presei ruse că ideea retragerii trupelor ruse din Transnistria este nerealistă, în condițiile în care Chișinăul reușise tot anul trecut să promoveze la Adunarea Generală a ONU o rezoluție cu privire la retragerea trupelor ruse din stânga Nistrului. 

Liderul PD, Vlad Plahotniuc, a declarat atunci că mesaje ca cele spuse de Frattini „pot avea un efect extrem de dăunător pentru rezolvarea conflictului transnistrean”, ceea ce nu l-a împiedicat însă pe politicanul italian să obțină la OSCE o prelungire a mandatului său de reprezentant special pentru reglementarea transnistreană şi pe perioada președinției slovace a organizației.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării