main logo
3654

Reguli de siguranță pe Internet. Recomandările specialiștilor

În lumea digitală actuală, atacurile cibernetice sunt din ce în ce mai sofisticate și mai frecvente, iar securitatea cibernetică devine o prioritate critică pentru organizații și indivizi deopotrivă.

Reguli de siguranță pe Internet. Recomandările specialiștilorFoto: simbol

Astfel, este esențial să cunoaștem unele soluții tehnologice avansate în vederea educării utilizatorilor sistemelor de informare, transmite Știri.md cu referire la moldova1.md

Invitatul emisiunii de la „Bună Dimineața”, Dinu Țurcanu, prorector Digitalizare UTM, relatează mai multe aspecte importante legate de siguranța pe Internet și care sunt cele mai esențiale reguli de urmat pentru a fi protejați împotriva amenințărilor cibernetice.

„În primul rând, folosim parole puternice. Este important să evităm utilizarea numelui, prenumelui, data nașterii și a dicționarelor greșite, care sunt cele mai utilizate în atacarea parolelor. Recomandarea este să apelăm la generatoarele de parole. În prezent, toate dispozitivele propun o parolă complexă atunci când dorim să ne înregistrăm pe diferite platforme”, explică Dinu Țurcanu.

Totodată, specialiștii în domeniu recomandă să evităm folosirea conexiunilor wireless publice și nesecurizate.

„Spre exemplu, să nu ne conectăm la o rețea wireless în cafenea pentru a efectua transferuri bancare. Datele ar putea fi capturate și ulterior atacatorii să le utilizeze în anumite incidente cibernetice”, spune prorectorul Digitalizare UTM.

În ultima perioadă ne confruntăm și cu campaniile de tip phishing, care încearcă să fure banii sau identitatea utilizatorilor, fiind dezvăluite informații personale, cum ar fi numere de cărți de credit, informații bancare sau parole, pe site-uri web care pretind a fi legitime.

„În acest caz, cu regret, nu avem nicio soluție magică. Ne bazăm pe educarea cetățenilor pentru a avea o națiune sănătoasă cibernetic”, adaugă expertul.

Securitatea cibernetică este un domeniu vast și în continuă evoluție, care se ocupă cu protejarea sistemelor informatice, rețelelor, dispozitivelor și datelor împotriva atacurilor cibernetice. Este extrem de importantă în era digitală în care trăim, deoarece tot mai multe aspecte ale vieții noastre sunt gestionate și stocate în medii electronice.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării