Razii pe râul Răut: Inspectorii de mediu au depistat mai multe încălcări ale legislației
Inspectorii de mediu din Telenești au desfășurat recent razii pe râul Răut, în cadrul cărora au fost depistate mai multe încălcări ale legislației de mediu.

Potrivit Inspectoratului pentru Protecția Mediului, acțiunile de verificare au vizat respectarea reglementărilor privind protecția resurselor acvatice, pescuitul ilegal și utilizarea neautorizată a resurselor naturale, transmite Știri.md.
„În urma controalelor efectuate, au fost constatate mai multe abateri, fiind întocmite procese-verbale contravenționale, în conformitate cu prevederile Codului contravențional al Republicii Moldova. Astfel de acțiuni au un rol esențial în prevenirea și combaterea activităților ilicite care afectează ecosistemele acvatice și biodiversitatea locală”, se arată în comunicatul IPM.
Totodată, oamenii legii au avertizat că vor continua monitorizarea atentă a cursurilor de apă și vor aplica legea cu strictețe în toate cazurile de abateri.
„Inspectoratul pentru Protecția Mediului îndeamnă cetățenii să respecte normele de protecție a mediului și să sesizeze autoritățile competente în cazul în care observă fapte ce pun în pericol natura sau resursele naturale ale țării”, au precizat reprezentanții instituției.