Proteste în Chișinău. Manifestant: Mai multe companii, atacate raider
Angajații a trei întreprinderi din R. Moldova au protestat la mai multe instituții ale statului și au acuzat autoritățile că acestea ar încerca să lichideze companiile la care activează.
Este vorba despre angajații companiilor TITITI & C SRL, IL Ponte-T SRL și I.M. Tasita & A SRL, care au organizat pe 17 septembrie, o serie de proteste la Guvern, Președinție, Parlament, și la sediul Judecătoriei Centru, transmite Știri.md.
„Manifestațiile sunt o reacție la un atac raider ce vizează lichidarea întreprinderilor noastre și pierderea locurilor de muncă pentru cei 300 de angajați. Pe data de 23 august, Judecătoria Centru a emis o hotărâre pe care o considerăm abuzivă, în urma căreia a fost deschis un proces de dizolvare și lichidare a întreprinderilor noastre. În acest proces, judecătorul a înlocuit administratorul statutar cu un administrator fiduciar, care a preluat atribuțiile de lichidator, în baza unor probe false și declarații calomnioase prezentate de un asociat nedemn”, se arată în mesajul protestatarilor.
În acest sens, companiile afectate cer stoparea imediată a procesului de lichidare, tragerea la răspundere disciplinară și penală a judecătorului care a luat această decizie, restaurarea unui proces de muncă echitabil și transparent.
TiTiTi & C SRL a fost înființată în 1990, pornind cu doar 18 angajați și o suprafață de producție de 120 metri pătrați, iar acum întreprinderea are un număr de 700 de specialiști, cu o suprafață de producție de peste 7.000 de metri pătrați.
Compania este un furnizor pentru unele dintre cele mai cunoscute branduri de lux din lume, iar producția anuală depășește 160.000 de articole.