main logo
584

Profesorii ameninţă cu grevă generală. Ce revendicări au faţă de autorităţi

Sindicaliştii din Educaţie ameninţă cu proteste de amploare. Ei au anunţat că vor intra în grevă generală, dacă autorităţile nu vor indexa cu 5-6 la sută salariile profesorilor chiar din această lună.

Profesorii ameninţă cu grevă generalăProfesorii ameninţă cu grevă generală. Foto: enational.ro

De asemenea, profesorii solicită majorarea cu 50 la sută a lefurilor şi burselor, de la începutul anului viitor.

Liderii sindicali îi vor prezenta Guvernului, Parlamentului şi preşedintelui ţării o listă cu revendicări. Ei cer formarea unui grup de lucru comun, care să caute soluţii pentru aceste solicitări.

Dacă, în termen de o săptămână, discuţiile nu vor da rezultate, profesorii vor ieşi în stradă.

Profesorii au organizat proteste şi în aprilie 2014. Atunci, Guvernul a majorat, din 1 septembrie, salariile angajaţilor din învăţământ cu 20 la sută.

În prezent, în şcolile din Moldova sunt angajaţi peste 32.000 de profesori, iar salariul mediu al dascălilor este de 4.250 de lei.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării