Președintele OT Anenii Noi al fostului partid Șor, trimis în judecată
Președintele oficiului teritorial Anenii Noi al fostului partid Șor, acuzat de complicitatea la finanțarea ilegală a partidului politic din partea unui grup criminal organizat, a fost trimis în judecată. Procurorii au finalizat urmărirea penală.

Potrivit Procuraturii Anticorupție, în perioada iulie-octombrie 2022, învinuitul activa în calitate de președinte al organizației teritoriale Anenii Noi a Partidului Politic „Șor” și a coordonat activitățile organizației, știind că partidul respectiv era finanțat de un grup criminal organizat, transmite Știri.md.
„Astfel, în complicitate cu conducerea partidului, inclusiv vicepreședinții, trezorierul și curierii responsabili de transportul fondurilor, acesta ar fi contribuit la acceptarea finanțării ilicite, oferind indicații, informații și resurse pentru sprijinirea activităților partidului.
În asemenea circumstanțe, învinuitul ar fi acceptat prin complicitate finanțarea partidului din surse ilicite, în valoare de aproximativ 3 milioane de lei, provenite de la grupul criminal organizat. Finanțarea ar fi fost folosită pentru activitățile partidului, cu scopul de a promova interesele politice ale acestuia și de a obține puterea în stat prin mijloace ilegale”, informează PA.
De menționat că învinuitul nu și-a recunoscut vina.
Dacă va fi găsit vinovat de instanța de judecată, acesta riscă amendă de la 57.500 la 92.500 de lei sau închisoare de la 2 la 7 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita anumite activități pe un termen de la 2 la 5 ani.
În cadrul urmăririi penale a fost aplicat sechestru asupra bunurilor învinuitului în valoare de peste 400.000 de lei.