main logo
1909

Povestea unui moldovean care a supraviețuit războiului și foametei

Moș Petruț le-a trăit pe toate – războiul, foametea, boala și frigul. Din familia sa cu șase copii, el rămâne unicul supraviețuitor al acelor timpuri.

Povestea unui moldovean care a supraviețuit războiului și foametei

Ajuns acum la 90 de ani, senin și lucid, moș Petruț a povestit pentru ZdG despre experiența sa de viață, copilărie și greutățeile prin care a trecut, transmite Știri.md.

Moș Petruț își amintește că „la fiecare casă era boală și foame” în anii 1946. Oamenii nu aveau ce mânca, iar din această cauză mulți se îmbolnăveau.

Una dintre sursele de existență era „ziua schimbului”, o zi din săptămână în care lumea din mai multe sate se adunau și făceau schimb din ceea ce mai aveau. 

„Eu mă duceam că eram cel mai voinic. Mă duceam să fac schimbul. Luam de acasă ce găseam – un ștergar, o față de masă, o haină. Mă duceam la târg la Zgurița și la Drochia. Pe jos mă duceam. Schimbam un ștergar pe o bulcă. Aveam trei ștergare, luam trei bulci. Una o mâncam eu pe loc acolo, după atâta drum, restul aduceam în casă”, își amintește moș Petruț.

Cea mai mare peripeție din copilărie a pățit-o după decesul tatălui său. Fiind copil, Petruț, în vârstă de 13 ani, a pornit într-un drum care l-a dus în Polonia, unde a locuit la un polonez. 

„Polonezul mă punea să-l ajut în gospodărie, să tai șișcă la vacă, să pasc vaca, să-l însoțesc la iarmaroc”, spune Petruț. 

Moș Petruț susține că s-a întors acasă în iulie, peste trei luni. În aceste luni, familia sa devenise tot mai neputincioasă în fața bolii. 

„Am ajuns acasă odată cu asfințitul. Acasă era doar sora și un frate, ceilalți muriseră. Nimeni nu m-a întrebat unde am fost și de ce am lipsit de acasă atât de mult timp”, spune moș Petruț.

Spune-ne opinia ta

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării