main logo
901

Povestea unei emigrante din R. Moldova care nu uită să-și ajute satul

Se află în Belgia, la mii de kilometri depărtare, dar nu şi-a uitat localitatea natală şi face tot ce poate pentru a da o mână de ajutor la modernizarea ei, astfel încât cei rămaşi acasă să trăiască mai bine.

Povestea unei emigrante din R. Moldova care nu uită să-și ajute satul

Este povestea de viaţă a Svetlanei Cartofeanu, plecată de 16 ani din satul Manta, aflat în sudul Republicii Moldova. A reuşit să depăşească toate vicisitudinile traiului printre străini şi acum se implică în tot felul de campanii în beneficiul satului ei, care îi este atât de drag, transmite Știri.md cu referire la Tvr.md.  

Într-o seară din iarna anului 2006, contabila Svetlana Cartofeanu decide să părăsească Republica Moldova, în căutarea unui trai mai bun. Ea s-a numărat printre basarabenii care au ajuns clandestin în Europa, fără să beneficieze de regimul liberalizat de vize, apărut în 2014, sau de un paşaport românesc.

„A fost valul acesta de plecare când toţi plecau, care în Italia, care în ţările europene, eu am plecat cred că printre ultimii care nu aveam cetăţenie română, care plecasem acolo la negru, cu vise de mii de euro,  fiindcă aşa se creaseră situaţia din Republica Moldova.  

Noi am trecut prin tot, cu toate acestea eu lucram în două locuri şi salariul meu cât de cât putea să mă aranjeze, dar erau alte chestii. În primul rând, de ce am plecat, e din cauza situaţiei economice care se crease în Moldova”, spune basarabeancă stabilită în Belgia.

Cum se întâmplă de obicei, planurile de acasă nu au coincis cu realitatea pe care Svetlana a găsit-o în Belgia. Plănuia să stea în ţara ciocolatei doar 6 luni, dar i-a luat doi ani şi jumătate doar să îşi achite datoriile făcute pentru a fugi din Republica Moldova.

„Aşa era planul că mă duc pe 6 luni: 3 luni, îmi dau datoria cu miile de euro, cu viza care am venit şi 3 luni îmi pun bani pentru copii. Îmi părea că aici cineva te aşteaptă cu salariu şi îți dă mia de euro imediat. Cu regret a fost foarte dur, vreo 4 luni nu am lucrat, straşnic”, mai spune femeia.

Femeia povesteşte că primele luni au fost cele mai grele. De multe ori a crezut că va ceda şi se va întoarce, înfrântă, acasă.

„Închipuiţi-vă că vii cu studii superioare şi vii la aspirator, curăţenie, la persoane străine, e foarte... Aici îţi trebuie foarte mult de explicat, cât de grea a fost partea asta de tranziţie, foarte dură şi greoaie”, a spus Svetlana.

Dorul de casă a inspirat-o să se apuce de scris. Ea îşi publică versurile pe pagina de internet a localnicilor din Manta.

În tot acest timp, a găsit puterea de a susţine şi mobiliza localnicii, dar şi pe cei din diaspora, în câteva campanii de colectare a fondurilor pentru proiectul "O floare pentru Manta". 

Mai nou, se ocupă de pregătirea unui eveniment asemănător pentru proiectul DAR 1+3. Toate acestea le face pentru a arăta că, deşi se află la mii de kilometri de casă, îi pasă de localitatea natală şi pune umărul la dezvoltarea ei. Şi şi-ar dori ca toţi basarabenii aflaţi în străinătate să simtă la fel.  

„Îmi pare bine că pot şi eu cu micul meu aport, cu o poezie, cu un sfat, ba cu un ajutor mic financiar, ba cu o idee să ajut satul. Îmi pare că Moldova, cu paşi mici, dar avansează, de-ar fi si o conducere mai adecvată, mai proeuropeană cred că ar avansa şi mai mult. Asta e părerea mea. 

De ar fi alegeri ca să schimbe conducerea ţării ca să schimbe, poate nu partidul, dar măcar mentalitatea. Problema e că mulţi tineri pleacă şi rămân părinţi ca de vârsta mea și care stau cu visul din urmă, dar păcat”, a declarat basarabeanca.

Basarabeanca din Manta vede o cale mai bună pentru toţi locuitorii Republicii Moldova doar prin ajutor reciproc. Ea spune că atât cei plecaţi în străinătate cât şi cei rămaşi acasă trebuie să contribuie, aşa cum poate fiecare, la un viitor mai luminos al ţării.

„Eu consider că dacă fiecare din noi ar pune un micuţ ajutor, fie cu o idee, fie cu o fotografie, fie cu un ajutor financiar, care mai mic, care mai mare, în satul lui de unde venim, noi, toate miile de persoane care sunt plecate, o sa ajute cât de puţin sătucul lor, deci e toată Moldova şi astfel poate mentalitatea oamenilor s-a mai schimba”, a spus Svetlana Cartofeanu, basarabeancă stabilită în Belgia.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării