main logo
967

Povestea femeii din Sângerei care coase haine moldovenilor din diasporă

A început să croiască rochii pentru fiicele sale, iar odată cu asta și viitorul. Este povestea unei femei din Sângerei, care și-a deschis propriul atelier.

Povestea femeii din Sângerei care coase haine moldovenilor din diasporăFoto: captură video

Acum câțiva ani a început să realizeze și costume tradiționale, care au ajuns să fie purtate de moldovenii stabiliți în Franța, Italia sau Statele Unite, transmite Știri.md cu referire la protv.md

Loreta Lisnic, reporter: Că în atelier e forfotă mare se cunoaște încă de la intrare. La această mașină de cusut industrială, se brodeaza o ie, dincolo se cos costumele pentru o trupă de dans, iar în celălalt colț se calcă o rochie pentru o clientă din raion”.

Lidia Bîrsanu, croitoreasă: “M-am dus să fac niște cursuri pentru că am două fetițe și am vrut să le cos acasă rochițe. Nu m-am gândit că voi face o afacere".

Așa a început aventura printre stofe, croieli și culoare a Lidiei Bîrsanu. Sătulă să muncească peste hotare, iar apoi să vândă în frig la piața din oraș, Lidia a hotărât să facă cursuri de contabil. Pentru că nu s-a putut angaja, și-a zis să înceapă și un curs de croitorie.

Lidia Bîrsanu, croitoreasă: “Aveam doar o mașină de cusut și un fier de călcat”.

A aplicat la un proiect pentru femei, care vor să-și pună pe roate o afacere. Iar cu cei 500 de dolari și-a deschis atelierul.

Lidia Bîrsanu, croitoreasă: “În prima lună am făcut 1.300 de lei venit, m-a bucurat că planul meu este realizabil”.

Pentru că numărul comenzilor creștea, era greu să facă față. Așa că a decis să-și cumpere aparataj performant cu bani din granturile câștigate. După ce în atelier a adus mașina de cusut industrială, a pornit dragostea pentru costumele tradiționale, care au ajuns în mai toate colțurile lumii - în Franța, Spania, Italia sau Statele Unite.

Lidia Bîrsanu, croitoreasă: “Acestea sunt printre primele costume naționale pe care le-am făcut. Toate elementele care se brodează sunt elaborate de mine, în baza modelelor pe care le găsesc".

Odată cu visul ei, s-au îndeplinit și altele. Lidia a creat 10 locuri de muncă.

“Căutam un loc de muncă. Am venit, mi-a plăcut”.

“Foarte distractiv. Venim cu inima deschisă, dornice de a face ceva nou, pentru cineva și pentru noi”.

Iar clienții spun că aleg atelierul ei în locul magazinelor din oraș.

“Vreau să comand un costum de prinț pentru grădiniță. Sunt costume frumoase. În magazine nu-s așa frumoase”.

Întreprinzătoarea spune că în curand își va extinde atelierul și că va mai deschide 8 locuri de muncă.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării