main logo
3230

Povestea celui mai vestit cioban din stepa Bugeacului cu peste 1.000 de oi

A muncit vreo 11 ani în străinătate și cu banii câștigați a venit acasă, la Cahul, unde a cumpărat o stână și o turmă de oi. Nicu Tudor a pornit de la ideea că vechea îndeletnicire, păstoritul, nu trebuie să dispară de pe aceste meleaguri.

Povestea celui mai vestit cioban din stepa Bugeacului cu 1.000 de oiColaj: știri.md

Acum, nea Nicu este cel mai vestit cioban din stepa Bugeacului - omul are peste 1000 de oi. Despre baciul din Cahul au aflat și europenii, care i-au oferit un credit pentru dezvoltarea afacerii. Urmează un reportaj semnat de Diana Popa, transmite Știri.md cu referire la jurnaltv.md.

În lunca Prutului s-au crescut oi de când e lumea și pământul. Ciobanul Nicu Tudor nu știe de ce anume în Cahul gospodarii preferă această activitate, dar spune că toți o fac din plăcere.

Nicu Tudor, cioban: "24 din 24 lucrăm. Mai ales vara, când merge mulsul, dacă dormim câte trei-patru ore, asta e mult. Foarte greu."

Din plăcere a pornit afacerea și Nicu Tudor, în urmă cu aproape 30 de ani, când a venit de peste hotare, unde a câștigat ceva bani. Omul a hotărât să facă ceea ce știe mai bine.

Nicu Tudor, cioban: "De mititel, de la cinci ani, cu cârlanii am umblat. Până în clasa a opta. Pe urmă am plecat la învățat. Am fugit de oi și de tractor. Este o vorbă, fugi de dracul și dau peste tatăl său, așa am pățit și eu. Acum am și tractor, și oi."

Are peste 1000 de capete și îi place personal să țină totul sub control. Cum se crapă de ziuă și până seara târziu, nea Nicu ori e la pășine, ori la stână.

Nicu Tudor, cioban: "Dacă nu pui mâna singur, nimeni nu te face gospodar. Până nu pui mâna pe băț și nu o pui singur - nu ai nimic."

A reușit să-i transmită dragostea pentru păstorit și feciorului său, dar ar avea nevoie de oameni să-l ajute. ”Nimeni nu vrea să muncească”, se tânguie ciobanul din Cahul.

Nicu Tudor, cioban: "În ziua de azi cu oamenii e foarte greu de lucrat. Nu sunt oameni. Nu vor să lucreze. Stau acasă, se duc la bursa muncii și peste trei luni primesc bani. Lucrează jumătate de lună, iar merge la bursă, iar îi dă bani. Nu trebuie de dat asistența socială. La lucru pe toți!"

Nicu Tudor este președintele Federației crescătorilor de ovine și caprine din Republica Moldova. Bărbatul spune că ramura e în declin continuu și nu mai e atât de atrăgătoare pentru tineri. E prea mult de lucru.

Nicu Tudor, cioban: "Mulți leapădă turme întregi de oi, le vând, din cauza subvențiilor. Statul bate cu pumnul în piept că dă subvenții. Dar sunt o grămadă de băieți care nu au primit nimic. Pentru aceștia trebuie să dea măcar 1500 de lei de cap. Ei dau 500 de lei. Ce înseamnă 500 de lei? Îl țin cu grăunțe, fân, pâine. Chiar al tău pământ să-l ai, tot sunt o grămadă de cheltuieli: aratul, semănatul, cultivatul, cositul. Astea costă bani!"

O altă problemă este lipsa pășunilor. Imașurile sunt împădurite, sau privatizate și arate.

Nicu Tudor, cioban: "Nu ai unde paște. Chiar dacă cosești. E uscat totul. Oamenii se dezic. Nu au de unde lua fân, nimic. Un balot mare azi e 1200 de lei."

Ciobanii caută străini, care să le dea o mână de ajutor. Așa a făcut și Nicu Tudor. Recent, el a obținut un credit nerambursabil european de 30 de mii de euro. A mai adăugat zece mii și a cumpărat utilaj modern pentru a face produse naturale din lapte și carne. În special, kavarma și brânzeturi de înaltă calitate.

Nicu Tudor, cioban: "Aici e pentru făcut cașcaval. Punem laptele în răcitor, îl închegăm, îl scoatem prin partea cealaltă, deja e cașcaval."

Programul „EU4Moldova: regiuni-cheie” susține dezvoltarea social-economică inteligentă, inclusivă și durabilă în regiunile Cahul și Ungheni, pentru o viață mai bună a cetățenilor. Programul are un buget total de 23 de milioane de euro.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării