4 mai, 15:392
444

Povestea celui mai vârstnic dascăl din Republica Moldova

4 mai, 15:392
444

O zi din viața unui profesor este ca o fugă fără pauză, iar Elena Amariei din oraşul Călăraşi fuge pe acest drum al cunoştinţelor de 60 de ani.

Povestea celui mai vârstnic dascăl din Republica MoldovaColaj: știri.md

Este una dintre cele mai vârstnice lucrătoare din sistemul educaţional de la noi şi spune că va continua să înveţe copiii până la sfârşitul vieţii, transmite Știri.md cu referire la Canal2.md.

Acum, la cei 80 de ani, profesoara îi ajută să se integreze în societate şi le oferă o şansă copiilor cu cerinţe educaţionale speciale. Elena Amariei este convinsă că, pentru a deveni un om bun, fiecare copil are nevoie de blândeţe şi două mâini care să-l îmbrăţişeze şi să-l ajute să prindă aripi.

”Fiecărui copil trebuie să îi găseşti cheiţa lui. Să îi descui lăcăţica, fiindcă ei sunt cu caractere diferite, sunt cu nevoi diferite şi până nu găseşti cheiţa e cam greu”, spune profesoara.

Elena Amariei s-a născut într-o familie cu cinci copii, iar la vârsta de 17 ani a plecat la Călăraşi pentru a face studii pedagogice. Aşa s-a întâmplat că şi ceilalţi patru fraţi au devenit profesori, la fel şi soţiile lor. Femeia spune că emoţiile de la întâlnirea cu primii elevi din satul Pituşca, în anul 1960, le ţine minte şi astăzi.

”Nu-mi venea a crede că eu sunt stăpână în clasă, că eu fac lecţiile de sine stător, că m-am întâlnit cu grupa de copii. Nu aveau cu ce să se îmbrace, nu aveau cu ce să se încalţe, dar şcoala o frecventau, dornici de carte probabil erau”.

Din atâtea istorii de viaţă, Elena Amariei îşi aminteşte povestea lui Eugeniu, un elev de etnie romă, care, în pofida vârstei fragede şi a greutăţilor, a avut un mare vis: să facă carte şi să fie om.

”A venit singur, fără părinţi, fără nimic. Erau 6 copii în familie, fără documente. A venit singur şi a spus: ”Eu vreau să învăţ carte!” L-am primit în clasă şi într-adevăr s-a străduit, a învăţat şi a devenit un om care a început să respecte toţi oamenii din jur. A socotit că şcoala l-a învăţat ce trebuia el să cunoască şi să ştie”.

Pentru a reuşi să pui o temelie solidă în educaţia fiecărui copil ai nevoie de multă răbdare şi înţelegere, spune profesoara, iar învăţătorii depun o muncă enormă în fiecare zi.

”Totdeauna ştii că prima dată i-ai pus creionaşul în mână şi l-ai învăţat să ducă prima liniuţă şi l-ai învăţat să scrie şi l-ai învăţat să citească. Ne mândrim, mai ales noi, clasele primare chiar ne mândrim cu lucrul acesta şi noi mai ducem cont mai departe, cum în clasele de gimnaziu, cum în liceu”.

Elena Amariei povesteşte că din anul 1996 a început să lucreze cu copii care au cerinţe educaţionale speciale. Iar acum, îi învaţă şi îi ajută să se integreze în societate pe micuţii de la o grădiniţă din oraş.

”Cu copiii aceştia cu dizabilităţi trebuie de muncit foarte mult, mult ca să căpătăm atât, puţin. Şi noi ne bucurăm de orice am putut să facem cu ei ca să ne vedem rezultatul muncii noastre”.

Cu mult efort şi perseverenţă, unii dintre aceşti copii ajung să-şi continue studiile în afara ţării.

”Eu, de exemplu, Gheorghiţă din Olanda care cu deficienţe, m-a felicitat, pentru că mă felicită la fiecare sărbătoare şi i-am scris un mesaj şi el îmi spune: ”Doamna Elena, m-aţi făcut până la lacrimi când am citit mesajul”. Şi când auzi aşa, te bucuri nespus de mult”.

Profesoara spune că are un salariu mic, dar se simte fericită atunci când vede rezultatele muncii sale.

”Şi când vezi că ai un rezultat al muncii tale şi eşti satisfăcut de ceea ce ai făcut, atunci e bine. Atunci ţi-ai împlinit visul, ţi-ai împlinit gândul. Ai făcut tot ce trebuieşte”.

Elena Amariei a lucrat în sistemul educaţional timp de 60 de ani şi spune că va continua să înveţe copiii atât cât o vor ţine puterile.

Este una dintre cele mai vârstnice lucrătoare din sistemul educaţional de la noi şi spune că va continua să înveţe copiii până la sfârşitul vieţii, transmite Știri.md cu referire la Canal2.md.

Acum, la cei 80 de ani, profesoara îi ajută să se integreze în societate şi le oferă o şansă copiilor cu cerinţe educaţionale speciale. Elena Amariei este convinsă că, pentru a deveni un om bun, fiecare copil are nevoie de blândeţe şi două mâini care să-l îmbrăţişeze şi să-l ajute să prindă aripi.

”Fiecărui copil trebuie să îi găseşti cheiţa lui. Să îi descui lăcăţica, fiindcă ei sunt cu caractere diferite, sunt cu nevoi diferite şi până nu găseşti cheiţa e cam greu”, spune profesoara.

Elena Amariei s-a născut într-o familie cu cinci copii, iar la vârsta de 17 ani a plecat la Călăraşi pentru a face studii pedagogice. Aşa s-a întâmplat că şi ceilalţi patru fraţi au devenit profesori, la fel şi soţiile lor. Femeia spune că emoţiile de la întâlnirea cu primii elevi din satul Pituşca, în anul 1960, le ţine minte şi astăzi.

”Nu-mi venea a crede că eu sunt stăpână în clasă, că eu fac lecţiile de sine stător, că m-am întâlnit cu grupa de copii. Nu aveau cu ce să se îmbrace, nu aveau cu ce să se încalţe, dar şcoala o frecventau, dornici de carte probabil erau”.

Din atâtea istorii de viaţă, Elena Amariei îşi aminteşte povestea lui Eugeniu, un elev de etnie romă, care, în pofida vârstei fragede şi a greutăţilor, a avut un mare vis: să facă carte şi să fie om.

”A venit singur, fără părinţi, fără nimic. Erau 6 copii în familie, fără documente. A venit singur şi a spus: ”Eu vreau să învăţ carte!” L-am primit în clasă şi într-adevăr s-a străduit, a învăţat şi a devenit un om care a început să respecte toţi oamenii din jur. A socotit că şcoala l-a învăţat ce trebuia el să cunoască şi să ştie”.

Pentru a reuşi să pui o temelie solidă în educaţia fiecărui copil ai nevoie de multă răbdare şi înţelegere, spune profesoara, iar învăţătorii depun o muncă enormă în fiecare zi.

”Totdeauna ştii că prima dată i-ai pus creionaşul în mână şi l-ai învăţat să ducă prima liniuţă şi l-ai învăţat să scrie şi l-ai învăţat să citească. Ne mândrim, mai ales noi, clasele primare chiar ne mândrim cu lucrul acesta şi noi mai ducem cont mai departe, cum în clasele de gimnaziu, cum în liceu”.

Elena Amariei povesteşte că din anul 1996 a început să lucreze cu copii care au cerinţe educaţionale speciale. Iar acum, îi învaţă şi îi ajută să se integreze în societate pe micuţii de la o grădiniţă din oraş.

”Cu copiii aceştia cu dizabilităţi trebuie de muncit foarte mult, mult ca să căpătăm atât, puţin. Şi noi ne bucurăm de orice am putut să facem cu ei ca să ne vedem rezultatul muncii noastre”.

Cu mult efort şi perseverenţă, unii dintre aceşti copii ajung să-şi continue studiile în afara ţării.

”Eu, de exemplu, Gheorghiţă din Olanda care cu deficienţe, m-a felicitat, pentru că mă felicită la fiecare sărbătoare şi i-am scris un mesaj şi el îmi spune: ”Doamna Elena, m-aţi făcut până la lacrimi când am citit mesajul”. Şi când auzi aşa, te bucuri nespus de mult”.

Profesoara spune că are un salariu mic, dar se simte fericită atunci când vede rezultatele muncii sale.

”Şi când vezi că ai un rezultat al muncii tale şi eşti satisfăcut de ceea ce ai făcut, atunci e bine. Atunci ţi-ai împlinit visul, ţi-ai împlinit gândul. Ai făcut tot ce trebuieşte”.

Elena Amariei a lucrat în sistemul educaţional timp de 60 de ani şi spune că va continua să înveţe copiii atât cât o vor ţine puterile.

Ați depistat o greșeală? Evidențiați cuvântul și apăsați
ctrl
+
enter

Loading...

Loading...