841
0
Povața prețioasă a celebrului scriitor Grigore Vieru lăsată fiului său
841
0

Grigore Vieru ar fi împlinit, astăzi, venerabila vârstă de 85 de ani. Însă deja a 11 oară la rând, familia, rudele, prietenii, dar și cei care iubesc creația marelui poet îi sărbătoresc ziua de naștere în lipsa lui.

Cum este viața fără el, dar cu amintirile despre el, cum a decurs acest deceniu pentru cei mai apropiați și devotați și ce vis i-a rămas nerealizat, ne-a spus fiul său cel mic, Călin Vieru, într-un interviu pentru Unimedia.info, transmite Știri.md.

Călin Vieru vorbește despre tatăl său cu multă melancolie, deși a trecut peste un deceniu de la trecerea sa în neființă: „Acești ani s-au scurs mai mult cu amăgeli decât cu adevăr, cu mai puțină substanță, cu mai puțină busolă, cu puncte de comandă mai mult falsă decât adevărată”.

Deși ca tată era mai mult sever decât blând, Grigore Vieru a reușit să lase moștenire copiilor săi nu doar trăsături de caracter, precum moralitatea, onestitatea, verticalitatea, dar și povețe prețioase de viață. 

„Una dintre frazele cheie sună în felul următor: Ascultă, fiule, ca o povață, prea sus nu te ridica, te vor spânzura, prea jos nu te apleca, te vor călca. Cred că acesta este motto-ul pentru mine, lăsat de Grigore Vieru”, relatează Călin Vieru.

Și cu toate că prefera să își sărute copiii mai mult în somn, atunci când dormeau, aproape întotdeauna îi lua cu el atunci când pleca în călătoriile de creație, pe la casele de cultură din țară sau de peste hotare: 

„De exemplu la Ialta, chiar în ciuda faptului că aveam să scap gimnaziul, eram în clasa a 7-8, sau și mai devreme, în școala primară, aveam să lipsesc nu la câteva ore, ci săptămâni întregi, plecam împreună, în luna martie, la casa de creație din Ialta, Crimeea. 

Mă îmbăta cu miresmele și farmecul grădinilor de acolo. Mă simțeam foarte bine, la fel cred că se simțea și tata, obișnuia să meargă odată la doi ani. De acolo a adus și foarte multe poeme de valoare”.

Talentul de a scrie a fost transmis și el, cel puțin fiului mai mic, însă deși iubea atât de mult penița, poetul a încercat să se opună pornirilor lui Călin Vieru în direcția tagmei creatoare: „Nu m-a lăsat să merg în domeniul creației, ce nu ar fi, muzician, compozitor, scriitor, pictor etc. Nu că nu m-a lăsat fizic sau că mi-ar fi închis ușa. A încercat să îmi explice fizic de ce nu e bine și de ce nu face. 

De exemplu, când eram student, când voiam să am mai multe lucruri materiale, îmi spunea că un scriitor sau un pictor este un om sărac lipit pământului și va fi așa toată viața și se va descurca foarte greu. 

În alte perioade, când devenisem mai puțin dependent de bunurile materiale și înclinam spre viața intelectuală și spirituală, îmi spunea că acești oameni nu sunt pe deplin fericiți, niciodată nu sunt fericiți, deoarece cunosc prea multe și cu cât mai multe cunoști cu atât mai puțin ești fericit.”

Grigore Vieru știa ce este sărăcia și cu ce se mănâncă încă de mic copil, deci, nu voia un astfel de viitor pentru urmașii săi: „Mâncarea lui în copilărie era constituită din porumb în majoritatea cazurilor și din când în când câte o bucată de pâine. 

Apoi, pe vremea socialismului dezvoltat și ulterior în adolescență, când tinerii caută să se afirme, nu am voie să zic că am dus-o prost sau cu anumite lipsuri, dar chiar și niște fleacuri, o pereche de blugi, o geantă bună, un ceasornic, toate acestea au fost lipsă. 

Mașină nu am avut niciodată, nici eu nici tata, vorba lui: Ce mașină, nici măcar o bicicletă nu am avut. Toate aceste lucruri, spuse mai târziu cu o tentă ironică, au lucrat în vreme sau au lăsat o amprentă, o cicatrice, care ulterior a lucrat și la formarea personalității. 

Aceste lucruri neînsemnate la prima vedere sunt foarte însemnate pentru anumite segmente ale formării personalității tale. Și noi, copiii oamenilor de creație din anii '70-'80 mai mult am dus lipsă decât am fost îndestulați”.

O altă lecție de viață pe care le-a dat-o marele poet copiilor săi a fost despre prieteni: „Acestea sunt comorile – prietenii adevărați. Îmi dau seama că tata a avut parte mai mult de prieteni falși de dușmani adevărați, care erau foarte mulți. Încerca să mă învețe să am și o zonă de confort în care să intri nu foarte mulți oameni, cu care m-aș simți bine, care nu ar ataca, nu ar veni cu buldozerul peste tine”.

Și dacă în copii a investit tot ce a avut mai bun, din punct de vedere moral și spiritual, le-a lăsat și un vis ce a rămas nerealizat, dar nu unul oarecare, ci probabil cel mai mare - unirea cu România: „A dat Domnul să moștenesc codul genetic din punct de vedere al moralității și de a rămâne onest, cinstit și fidel ideii. 

Vorbind mai popular, șiorșica nu sare departe de trunchi sau sângele apă nu se face. Un descendent din Vileni, prima generație, nu are cum să aibă altă părere decât a lui tata, mai ales în acest răstimp clocotitor, în acest segment istoric. 

Mai mult decât atât, această pornire a lui și a fruntașilor societății noastre de la începutul anilor '90 nu cred că ar putea să nimerească în mâini mai bune, nu din punct de vedere că sunt cel mai abil sau curajos sau dețin un miraculos elixir pe care să îl împrăștii prin văzduh și lucrurile se vor îndeplini. Pur și simplu nu sunt laș, am să merg până la urmă”, a mărturisit Călin Vieru..

Ați depistat o greșeală? Evidențiați cuvântul și apăsați
ctrl
+
enter