main logo
1070

Plahotniuc, beneficiar al furtului miliardului. Experți: Era evident

Experţii independenţi nu s-au arătat surprinşi de declaraţiile procurorului general cu privire la faptul că unul dintre principalii beneficiarii ai fraudei bancare este fostul lider al Partidului Democrat din Moldova (PDM), Vlad Plahotniuc.

Plahotniuc, beneficiar al furtului miliardului. Experți: Era evidentFoto: știri.md

Solicitat de corespondentul agenţiei Infotag.md, politologul, directorul Institutului de istorie orală din Moldova, Alexei Tulbure, a menţionat că "procurorul general a anunţat oficial acele lucruri, despre care mass-media şi societatea vorbesc deja de ani de zile", transmite Știri.md.

"Era evident pentru orice persoană că principalul beneficiar al fraudei bancare este Vlad Plahotniuc. O persoană care controla toate instituţiile guvernamentale implicate în jaful secolului. Astăzi, despre acest lucru a declarat un înalt oficial al statului", a spus expertul.

Referindu-se la nevinovăţia lui Veaceslav Platon, expertul a subliniat că, "acum câţiva ani, era sigur că această persoană a participat la furtul secolului".

"Astăzi, Alexandru Stoianoglo a declarat că Platon nu este vinovat, iar dosarul în privinţa lui a fost falsificat în totalitate. Cred în spusele procurorului general. Cu toţii ţinem minte cum s-au desfăşurat procesele de judecată în cazul lui Platon – cu uşile închise, fără a ţine cont de opinia inculpatului, cu ignorarea probelor şi dovezilor etc. Consider declaraţia de astăzi lui Alexandru Stoianoglo drept un pas serios în investigarea fraudei bancare. Singurul fapt regretabil este că acest pas a coincis cu escaladarea confruntării dintre preşedintele Igor Dodon şi fracţiunile controlate de Vlad Plahotniuc. Nu aş dori ca ancheta (care şi aşa a întârziat 5-6 ani) să fie rezultatul unor lupte politice ce au loc astăzi în Moldova", a spus Tulbure.

Vicepreşedintele Parlamentului, vicepreşedintele partidului Platforma "Demnitate şi Adevăr" (Platforma DA), Alexandru Slusari, nu a observat "nimic nou" în declaraţia procurorului general.

"Comisia noastră parlamentară a ajuns la această concluzie încă în toamna anului 2019, după ce am primit raportul Kroll 2. Acest lucru a fost reflectat în concluziile comisiei, deşi noi nu eram obligaţi să le prezentăm, întrucât comisia a avut totalmente altă sarcină. A fost nevoie suplimentar de opt luni, pe lângă a cei cinci ani cât s-a bătut pasul pe loc, pentru ca în cele din urmă Procuratura Generală să ajungă la aceeaşi concluzie. Sper că această afirmaţie pe fundalul conflictelor brutale a doi foşti complici – Plahotniuc şi Dodon – nu este o încercare a lui Stoianoglo de a participa la jocurile lor politice. Sper într-adevăr că într-o zi îl vom vedea prezent pe Vlad Plahotniuc la un proces penal deschis, deşi cel mai mult de acest lucru astăzi se teme Igor Dodon", a spus Slusari.

Avocatul Iurie Mărgineanu a amintit că judecătorii moldoveni au desfăşurat dosarul lui Veaceslav Platon cu multe încălcări ale procedurii penale.

"Vorbind despre nevinovăţia lui, procurorul general cel mai probabil are dreptate. În ceea ce priveşte extrădarea lui Vlad Plahotniuc în baza acuzaţiilor noi, acest lucru e puţin probabil. Statele Unite ale Americii nu-l vor extrăda pe Plahotniuc, deoarece Moldova nu are un acord cu SUA privind asistenţa juridică şi relaţiile juridice în materie civilă, familială şi penală. Anume pe baza acestui document juridic internaţional, persoanele date în căutare sunt extrădate", a explicat el.

Expertul Institutului pentru Iniţiative Strategice, Vladislav Kulminski, consideră că "procurorul general are dreptate, dar, pe lângă grupurile lui Vlad Plahotniuc, există şi grupul Preşedintelui Igor Dodon".

"Aceasta din urmă controlează temporar puterea în ţară. Din componenţa acestei grupări face parte şi Veaceslav Platon. Între aceste grupuri există o luptă pentru controlul asupra republicii, pe care au transformat-o într-o enclavă semicriminală, unde predomină economia tenebră, schemele regionale şi corupţia. Aceste grupuri sunt flexibile, iar jucătorii adesea trec de la unul la altul. Anterior, Preşedintele Igor Dodon a fost în clanul Plahotniuc-Şor, care s-a unit împotriva lui Veaceslav Platon. Ulterior, din iulie 2019, preşedintele a început să acţioneze împotriva lui Plahotniuc-Şor. Dar acest lucru s-a întâmplat sub presiunea puternică a Federaţiei Ruse", consideră expertul, menţionând că "singurul lucru care nu se schimbă sunt obiectivele acestor grupuri".

Potrivit lui, obiectivele întotdeauna se referă la controlul asupra sectoarelor care aduc profit, cum ar fi "comerţul, importul, monopolurile, întreprinderile de stat, energia electrică şi gazul, spălarea banilor".

"Ei au nevoie de Guvern, Parlament şi organele de drept pentru a obţine profituri din aceste fluxuri. Ei nu sunt interesaţi de crearea unui stat puternic, de dezvoltare, de economie, de o politică externă echilibrată. Cu părere de rău, această componenţă a Parlamentului, creată conform regulilor lui Plahotniuc şi Dodon, unde deputaţii se vând şi se cumpără, nu este în stare să ofere Moldovei nici un Guvern sănătos, nici un program clar de dezvoltare", a conchis Vladislav Kulminski.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării