main logo
3194

Peste 240.000 de dolari vor ajunge pe conturile ARBI ale CNA. De unde sunt banii

Peste 240.000 de dolari, echivalentul a 4 milioane de lei, urmează să ajungă pe conturile Agenției de recuperare a bunurilor infracționale (ARBI), în scop de administrare, în urma demersului Direcției generale urmărire penală (DGUP) a CNA.

Peste 240.000 de dolari vor ajunge pe conturile ARBI. De unde sunt baniiFoto: cna.md

Această sumă are statut de corp delict într-un dosar penal, pe care s-a reluat recent urmărirea penală, transmite Știri.md. 

Potrivit DGUP, ofițerii de urmărire penală, sub conducerea procesuală a Procuraturii municipiului Chișinău, au reluat ancheta pe o cauză pornită în anul 2005 pe faptul comiterii infracțiunii de spălare a banilor în circumstanțe agravante, în care au fost recunoscuți în calitate de corp delict mijloace financiare în sumă totală de 242.615 dolari, echivalentul a peste 4 milioane de lei.

CNA anunță că la această etapă a urmăririi penale, mijloacele financiare transmise spre păstrare temporară Serviciului Fiscal de Stat încă, în anul 2009, au fost preluate în vederea transmiterii spre administrare Agenției de Recuperare a Bunurilor Infracționale.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării