Perciun: Educația oferită în mai multe școli este de proastă calitate
Ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, a declarat că principala problemă a sistemului de învățământ din Republica Moldova nu este închiderea școlilor, ci calitatea slabă a educației oferite de multe dintre aceste instituții. Afirmațiile au fost făcute în cadrul unei emisiuni.

Perciun a subliniat că datele testelor PISA indică faptul că jumătate dintre elevii de 15 ani nu ating nivelul minim de competență la matematică, lectură și științe, transmite Știri.md, cu referire la unimedia.info.
De asemenea, a menționat rezultate alarmante la pretestările recente la matematică, unde, în unele instituții, 14 din 15 elevi care au susținut examenul pentru clasa a 9-a au fost respinși.
„Aceasta este o dovadă clară a calității slabe a educației în multe școli, și ele nu sunt puține”, a afirmat ministrul.
Dan Perciun a mai spus că fiecare a patra școală din țară are sub 100 de elevi, iar fiecare a zecea - mai puțin de 50. În acest context, el consideră că discuția privind reorganizarea rețelei școlare trebuie purtată nu din perspectiva economiilor, ci din cea a calității actului educațional. Totodată, a menționat că programul de alimentație gratuită a elevilor costă cât bugetul destinat pentru 300 de școli cu 100 de elevi.