main logo
638

Partidul Nostru condamnă atacul politic asupra independenței avocaturii

Partidul Nostru a condamnat ferm modificarea legii privind organizarea profesiei de avocat, considerând-o un atac grav la adresa independenței justiției și a statului de drept în Republica Moldova.

Partidul Nostru condamnă atacul politic asupra independenței avocaturiiImagine simbol

Potrivit formațiunii politice, schimbările adoptate recent reprezintă o încercare clară de impunere a controlului politic asupra profesiei de avocat și de înlăturare a actualei conduceri a Uniunii Avocaților din Moldova, transmite Știri.md. 

„Modificarea a fost făcută în mod abuziv, pe ultima sută de metri a activității actualului Parlament, fără consultarea breslei avocaților, și în pofida apelurilor Uniunii Avocaților de a amâna proiectul pentru consultări. Principiul transparenței a fost grav încălcat, iar legea adoptată încalcă flagrant principiul independenței avocaților - garantat în toate statele membre ale Uniunii Europene”, scriu reprezentanții Partidului Nostru. 

În context, Partidul Nostru solicită președintei Maia Sandu să nu promulge această lege, pe care o califică drept „rușinoasă” și periculoasă pentru libertatea și autonomia profesiei de avocat.

De asemenea, formațiunea își exprimă solidaritatea cu Uniunea Avocaților din Republica Moldova, care a anunțat grevă generală în perioada 15-25 iulie. Partidul subliniază că avocații trebuie să rămână independenți și să apere legea, nu să fie transformați în instrumente politice.

Amintim că avocații intră în grevă generală de pe 15 până pe 25 iulie. O decizie în acest sens a fost luată la ședința Consiliului Uniunii Avocaților din data de 11 iulie. Totodată, s-a decis desfășurarea Congresului extraordinar al avocaților în data de 25 iulie.

Avocații acuză Parlamentul de modificări netransparente în Legea privind avocatura. Aceștia acuză un atac fără precedent asupra independenței și autonomiei profesiei. Totodată, avertizează că aceste modificări ar putea transforma profesia de avocat în una subordonată politic.

În replică, deputata Partitului Acțiune și Solidaritate, Efimia Bandalac, a scris că noile modificări nu vor afecta exercitarea acestei profesii.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării