Oficiul Avocatului Poporului: Violența domestică rămâne o problemă gravă
Violența domestică și inegalitățile sociale continuă să rămână provocări majore în R. Moldova, în pofida progreselor înregistrate în sprijinul familiei și promovarea egalității de gen – atenționează Oficiul Avocatului Poporului cu ocazia Zilei Internaționale a Familiei, marcată anual pe 15 mai. Instituția sugerează că este nevoie de politici publice coerente și adaptate realităților sociale, care să asigure protecția familiilor, în special în contexte de vulnerabilitate, violență sau dificultăți economice.

Oficiul Avocatului Poporului a salutat progresele Republicii Moldova în sprijinul familiei, dar menționează că „mai sunt provocări care necesită o atenție sporită din partea autorităților”, transmite Știri.md cu referire la moldova1.md.
În mesajul adresat, instituția atenționează că violența în familie rămâne un fenomen îngrijorător. Datele Agenției Naționale de Prevenire și Combatere a Violenței împotriva Femeilor și a Violenței în Familie (ANPCV), creată în 2023, arată că în anul trecut au fost înregistrate peste 15.900 de informații și adresări referitoare la comportamente și relații defectuoase în cadrul familiei.
Oficiul Avocatului Poporului a recepționat peste 37 de cereri referitoare la încălcarea dreptului la familie: „în special în contexte de vulnerabilitate, violență sau dificultăți economice”.
Se atenționează și asupra inegalități în salarizare, precum și dezechilibre în reprezentarea de gen în diverse domenii ale pieței muncii. Accesul femeilor pe piața muncii a crescut de la 34,3% în 2019 la 40,8% în 2024, datorită măsurilor de flexibilizare a muncii, precizează instituția.
Totodată, menționează că „potrivit Gender Gap Report 2024, Republica Moldova ocupă acum locul 13 la nivel mondial în clasamentul egalității de gen, înregistrând progrese în asigurarea participării egale a femeilor și bărbaților în viața economică și socială”.
Sprijinul oferit familiilor trebuie să fie constant și adaptat diversității acestora, iar accesul la servicii esențiale este cheia unei societăți incluzive și sănătoase, sugerează Avocatul Poporului, Ceslav Panico. „Familia, indiferent de forma și diversitatea acesteia, reprezintă locul unde începe viața și unde se formează valorile fundamentale ale fiecărei persoane – demnitatea, respectul, solidaritatea. Accesul la servicii de sănătate, educație, prevenirea violenței în familie, promovarea egalității de gen și protecția socială sunt condiții de bază pentru ca familiile să prospere și să-și îndeplinească rolul esențial în societate.”
Pentru a răspunde provocărilor persistente și a îmbunătăți situația familiilor aflate în dificultate, în cadrul elaborării Raportului privind respectarea drepturilor omului pentru anii 2023 și 2024, Avocatul Poporului și Avocatul Poporului pentru drepturile copilului au înaintat autorităților publice un set de recomandări.
Avocatul Poporului pentru drepturile copilului, Vasile Coroi, atrage atenția asupra impactului decisiv al mediului familial asupra dezvoltării copilului. „Pentru fiecare copil, familia ar trebui să fie locul unde să învețe ce înseamnă dragostea, încrederea, o ancoră care să-i satisfacă nevoia de apartenență. Este responsabilitatea noastră comună – a părinților, a autorităților și a societății – să asigurăm copiilor șansa de a crește într-un mediu familial sigur și afectuos. Investind în sprijinul familiilor, investim în prezentul și viitorul copiilor și al societății”, a spus acesta.